Nicolae Bănicioiu (PSD): Susţinerea noului guvern - prilej perfect pentru UDMR de a mai cere ceva

Epoch Times România
10.02.2012

Susţinerea Guvernului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a constituit un "prilej perfect" pentru UDMR pentru a mai cere ceva, de această dată fiind vorba despre învăţământul superior, mai exact despre UMF Târgu Mureş, a declarat vineri deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, preşedintele organizaţiei de tineret a partidului.

"La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş existau vechi tensiuni la nivelul conducerii cu privire la organizarea lucrărilor practice în limba română pentru toţi studenţii. În prezent, studenţii maghiari candidează la admitere pe locuri separate, special prevăzute pentru aceştia, urmează cursurile în limba maghiară, dar lucrările practice sunt în limba română. Acest lucru este cuiul din talpa maghiarimii, motiv pentru care, pe agenda UDMR, se află rezolvarea acestei probleme. Susţinerea Cabinetului Mihai-Răzvan Ungureanu este pentru UDMR moneda de schimb pentru divizarea totală a UMF Târgu Mureş, pentru separarea departamentelor în limba română şi limba maghiară şi pentru adâncirea prăpastiei etnice în interiorul unei comunităţi în care ar trebui să existe o cale de mijloc, de consens şi de cooperare şi nu un zid", a apreciat Bănicioiu, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, absolvenţii maghiari ai UMF Târgu Mureş vor fi îndrumaţi de profesori maghiari, vor urma cursuri în limba maghiară, vor face lucrările practice în limba maghiară, prin urmare pe pacienţi maghiari, dar vor deveni medici pentru cetăţenii români.

"Dacă vor profesa într-un spital din România, ce vor face? Vor trata doar pacienţii maghiari sau doar pe cei care vorbesc limba maghiară? Această situaţie este imposibil de înţeles atâta vreme cât dreptul unei minorităţi de a învăţa exclusiv în limba maternă afectează dreptul cetăţenilor acestei ţări de a primi tratament egal în unităţile spitaliceşti. Mai mult decât atât, peste 70% dintre absolvenţii de etnie maghiară ai UMF Târgu Mureş părăsesc România după absolvire pentru a profesa în Ungaria. Cu alte cuvinte statul român investeşte bani în pregătirea medicilor din Ungaria. Disperarea PDL de a se menţine la guvernare şi de a obţine votul de învestitură pentru guvernul format din marionete este atât de mare încât situaţia învăţământului superior nu mai contează, atâta vreme cât aceasta devine simplă monedă de schimb", a mai spus deputatul PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor