Netanyahu duce un război pe două fronturi şi nu se întrevede sfârşitul niciunuia dintre ele [The Guardian]

În 2019, Aviv Kochavi, pe atunci şef al Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene (FDI), a ţinut un discurs optimist. FDI, a proclamat el, urmăreşte "numai victoria", relatează The Guardian.

Evaluând că principalele ameninţări la adresa securităţii Israelului proveneau de la actori nestatali precum Hamas şi Hezbollah, Kochavi avea să inaugureze în anul următor o nouă doctrină operaţională intitulată "victoria decisivă".

Aceasta prevedea "operaţiuni rapide şi ofensive bazate pe utilizarea unor unităţi mai mici susţinute de o putere de foc masivă" împotriva a ceea ce fusese reformulat ca fiind "armate teroriste bazate pe rachete", incluzând posibilitatea ca Israelul să fie nevoit să lupte pe două fronturi în acelaşi timp.

După nouă luni de conflict în Gaza, care a urmat atacului surpriză al Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, statul luptă pe două fronturi simultan. Dar promisiunea unei victorii "rapide" sau "decisive" - în ciuda utilizării unei puteri de foc masive cu consecinţe devastatoare pentru civilii din Gaza - s-a dovedit iluzorie.

În mijlocul presiunii internaţionale conduse de SUA pentru negocieri semnificative de încetare a focului şi pentru un acord privind schimbul de ostatici pentru prizonieri, susţinute de adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, dinamica războiului care se prelungeşte tot mai mult şi-a impus propria realitate.

Informaţiile privind existenţa unor scrisori trimise de Yahya Sinwar, liderul Hamas din Gaza, care descrie victimele civile palestiniene ca fiind "un sacrificiu necesar", sugerează că grupul vede evoluţia conflictului într-o lumină fundamental diferită de cea a oficialilor israelieni.

Deşi s-a vorbit mult despre presupusele afirmaţii ale lui Sinwar, mai semnificativă este încadrarea: Hamas îşi vede lupta în termenii mişcărilor istorice de eliberare, cum ar fi lupta algeriană pentru independenţa faţă de Franţa, în care acestea au suferit pierderi civile semnificative din partea forţelor franceze.

Eşecul continuu al discuţiilor semnificative de încetare a focului a scos la iveală viziunile diametral opuse ale Israelului şi Hamas - nu doar cu privire la ceea ce reprezintă conflictul în prezent, ci şi traiectoria pe termen lung.

Conducerea politică şi militară a Israelului a crezut ani de zile că este posibil să gestioneze conflictele, atât cu palestinienii, cât şi cu Hezbollah în nord, ignorând în acelaşi timp vectorii politici care conduc violenţa, nu în ultimul rând cererea palestiniană pentru statalitate şi de autodeterminare.

Dar Hamas şi Hezbollah aveau în vedere un obiectiv mai îndepărtat. Pentru Hamas, în special, ultimul război nu este văzut ca unul dintr-o serie de conflicte episodice, ci ca un angajament într-o luptă mai lungă pe care crede că o va câştiga în cele din urmă.

Dacă există un punct comun în evaluările de pe câmpul de luptă ale Israelului şi Hamas, acesta constă în convingerea sumbră a ambelor părţi că nu există altă opţiune decât continuarea luptei.

Pe scară mai largă, Hamas consideră că a obţinut cele mai importante câştiguri departe de lupte - pe frontul diplomatic.

Ca urmare a războiului purtat de Israel cu o "putere de foc masivă" şi a suferinţelor catastrofale provocate civililor, Israelul s-a confruntat cu o izolare diplomatică tot mai mare şi cu acuzaţii de crime de război în serie, inclusiv genocid şi utilizarea foametei ca armă de război - acuzaţii pe care Israelul le neagă -, pe măsură ce tot mai multe ţări au recunoscut statutul de stat palestinian.

Dacă acest lucru explică poziţia Hamas în cadrul negocierilor de încetare a focului - care nu va accepta decât încetarea luptelor şi retragerea Israelului din Gaza - poziţia Israelului, în ciuda dorinţelor de la Washington, este la fel de inflexibilă.

Plecarea lui Benny Gantz şi a partidului său din coaliţia de urgenţă a lui Benjamin Netanyahu nu numai că l-a făcut pe prim-ministru să se bazeze mai mult pe partidele de extremă dreapta care se opun încetării focului, dar nu a reuşit să declanşeze o criză politică, în schimb a făcut ca sprijinul pentru Netanyahu să crească în sondaje.

Nu este vorba doar despre problema războiului din Gaza, unde conflictul îşi impune propria sa dinamică periculoasă. În conflictul paralel cu Hezbollah, lansat la 8 octombrie pentru a câştiga în Gaza, au fost expuse aceleaşi ipoteze israeliene cu privire la conflictul gestionat şi la disponibilitatea unei victorii rapide şi uşoare.

Nouă luni de confruntări zilnice şi intensificate treptat au dus la strămutarea a zeci de mii de persoane de ambele părţi ale frontierei libaneze. Un scenariu de neconceput în septembrie anul trecut - că Israelul ar fi implicat într-un război de frontieră prelungit cu Hezbollah - a devenit o problemă politică pe fondul cererilor tot mai mari pentru o ofensivă extinsă la scară largă împotriva Hezbollah.

Discuţiile de dezescaladare, conduse de trimisul special al SUA, Amos Hochstein, nu au reuşit să producă rezultate, deoarece Hezbollah a insistat că propria sa campanie este condiţionată de încetarea luptelor din Gaza.

În timp ce Hezbollah a insistat că nu caută un război total, dar că este pregătită pentru acesta dacă se va întâmpla, ceea ce rămâne neclar este cum se vor încheia luptele şi în ce condiţii.

Ca şi Hamas, Hezbollah consideră că, dacă nu câştigă, cel puţin nu pierde. Moartea a aproximativ 400 de luptători Hezbollah nu a îngrijorat conducerea şi rămâne de văzut dacă aceasta poate fi convinsă prin negocieri să se retragă de la graniţă.

Războiul de pe ambele fronturi - indiferent de situaţia groaznică - pare destinat să continue deocamdată.