Muzeul Naţional de Istorie găzduieşte “Ziua Porţilor Deschise: Asociaţie Cultura Verde salvează mediul cu o imprimantă 3D”

Muzeul Naţional de Istorie al României (MNIR) (bucurestifm.ro)
L.M.
22.07.2016

Miercuri, 27 iulie 2016, Asociaţia Cultura Verde organizează Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul expoziţiei „România – civilizaţii suprapuse”. Cu acest prilej se va prezenta staţia experimentală de reciclare a materialelor plastice în filament pentru imprimarea 3D, şi imprimanta cu care Asociaţia „Cultura Verde” a realizat printurile 3D a patru piese din expoziţia amintită.

Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, Bucureşti, între orele 10.00 şi 12.00, intrarea în muzeu fiind gratuită în acest interval orar. Cei care doresc să vadă cum plasticul poate ajunge obiect într-o expoziţie sunt invitaţi să aducă capace de PET-uri care vor fi reciclate în filament, pentru imprimarea 3D cu staţia experimentală realizată în cadrul proiectului „Rec-o-Plast”. Pe toată durata expoziţiei (deschisă până în data de 18 septembrie 2016) vizitatorii sunt încurajaţi să contribuie la colectarea dopurilor de PET, acestea fiind depuse în cutia colectoare amplasată la intrarea în expoziţie.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul proiectului „Creşterea implicării în protecţia mediului prin implementarea unei staţii experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în vederea producerii de filament pentru imprimarea 3D / Rec-o-Plast”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Asociaţia Cultura Verde a realizat printurile 3D a patru obiecte de patrimoniu aflate în expoziţia „România – civilizaţii suprapuse”: statuetă antropomorfă tipică pentru cultura Gârla Mare (Preistorie), cap de statuie – Serapis (Antichitate), cahlă de sobă (Ev Mediu) şi cruce de mână (Epocă Modernă).

Despre proiectul Rec-o-Plast

Proiectul Rec-o-Plast propune o abordare integrată, axată pe trei componente: civică, educaţională şi tehnologică a managementului deşeurilor plastice (în special a PET-urilor) şi reciclarea acestora în filament pentru imprimarea 3D. Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de implicare în protecţia mediului prin implementarea unei staţii experimentale pentru reciclarea materialelor plastice în vederea producerii de filament pentru imprimarea 3D.

Despre Asociaţia Cultura Verde

Asociaţia Cultura Verde, înfiinţată în anul 2012, îşi concentrează eforturile şi resursele pentru creşterea responsabilităţii sociale în rândul tinerilor prin stimularea participării active în comunitate. Prin proiectele din domeniul dezvoltării culturale şi de mediu, Asociaţia Cultura Verde contribuie la sporirea calităţii vieţii beneficiarilor, folosind o abordare interdisciplinară, pe termen lung şi axată pe dezvoltarea multidimensională prin educaţie, protecţia mediului, cultură, artă, sport, recreere. Mai multe detalii la www.culturaverde.ro

Despre Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 650.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile). Prin colecţiile sale, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre.

www.mnir.ro

Despre Programul de Cooperare Elveţiano-Român

Programul de Cooperare Elveţiano-Român face parte din ajutorul nerambursabil oferit de Consiliul Federal Elveţian către 13 state membre ale UE care au aderat în perioada 2004 – 2013.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor