Muncitorii şi poliţia se ciocnesc pe aeroport în timpul grevei companiei Iberia
Sindicaliştii s-au ciocnit cu poliţia pe Aeroportul Barajas din Madrid, luni, în prima zi a unei greve de o săptămână împotriva reducerii a peste 3800 de locuri de muncă la compania aeriană spaniolă Iberia, potrivit unui raport Reuters.
Peste 80 de zboruri Iberia au fost anulate când lucrătorii operatorului de transport au început o grevă de cinci zile, aceasta provocând companiei aeriene şi economiei naţionale afectate pierderi de milioane de euro.
Sute de muncitori au inundat Terminalul 4 de pe Barajas – cel mai mare aeroport din Spania – pentru a protesta zgomotos, scandând şi fluierând, dar un grup a optat pentru o grevă în stil italian. Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat în afara terminalului.
Poliţia i-a bătut pe unii grevişti cu bastoanele pentru a-i ţine departe de uşile aeroportului internaţional din Madrid şi a scos cu forţa alţi grevişti din terminal. Cel puţin cinci protestatari au fost arestaţi.
Însoţitorii de zbor şi personalul de la sol vor organiza trei greve de cinci zile în lunile februarie şi martie, pentru a protesta împotriva planurilor managementului de a reduce locurile de muncă şi salariile de la compania aeriană cu probleme. Circa 10 la sută din zborurile pe distanţe lungi şi jumătate din zborurile interne nu vor mai decola în această săptămână.