MRU: ARD propune o Constituţie în care să fie introduse prevederile Tratatului Fiscal European

Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că liderii Alianţei România Dreaptă (ARD) “discută despre rescrierea Constituţiei”, în al cărei text să fie incluse prevederile Tratatului Fiscal European pe care l-a semnat şi România ca stat membru al Uniunii Europene (UE).
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Ana Petrescu
13.11.2012

Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că liderii Alianţei România Dreaptă (ARD) “discută despre rescrierea Constituţiei”, în al cărei text să fie incluse prevederile Tratatului Fiscal European pe care l-a semnat şi România ca stat membru al Uniunii Europene (UE).

“Credem într-o Constituţie care preia în text ceea ce România s-a angajat să facă. De exemplu prevederile Tratatului Fiscal European, despre care programul de guvernare al USL nu face în niciun caz vorbire. Tratatul Fiscal European este deja semnat de România. Rostul tratatului fiscal european este de a păstra stabilitatea economică şi financiară a statelor membre. Sunt câteva prevederi care vor trebui incluse în viitorul text al Constituţiei, iarăşi pe seama consensului politic, dar trebuie să ţinem seama de aceste prevederi în condiţiile în care urmează să construim bugete sau în felul în care urmează să cheltuim banul public pentru proiectele guvernamentale. Tratatul fiscal european spune foarte clar că nu se poate depăşi limita de 0,5% pentru deficitele structurale, iar statele europene sunt obligate să construiască propriile mecanisme de corecţie, în cazul în care această ţintă nu este atinsă sau depăşită. Tratatul vorbeşte despre obligativitatea limitării deficitelor datoriei publice la 3%. În cazul în care această limită este depăşită, statele europene urmează să sufere sancţiuni din partea Curţii Europene de Justiţie, fie la sesizarea Comisiei Europene, fie la sesizarea oricărui alt stat al UE”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, liderul partidului Forţa Civică.

Copreşedintele ARD a precizat că rescrierea Constituţiei este necesară în măsura în care, textul acesteai trebuie să include noi prevederi care să stipuleze clar care este rolul şi conţinutul coabitării politice, cât şi despre rolul Executivului şi al Administraţiei Prezidenţiale.

"Credem că o nouă Românie are nevoie de o nouă Constituţie în aşa fel făcută încât să evite situaţiile prin care a trecut România în această vară. Ce înseamnă acest lucru? O Constituţie al cărei text elimină echivocul de interpretare, care nu poate fi supusă în text şi în literă, în fondul ei, interpretării răuvoitoare împotriva democraţiei şi a statului de drept. O Constituţie care defineşte foarte bine rolurile, competenţele diferitelor etaje ale Executivului, fie că este vorba despre Administraţia Prezidenţială, fie că este vorba de primul ministru, care să ofere răspuns la întrebările care în mod natural au apărut în aceste şase luni, cine reprezintă pe cine, cum poate fi reprezentată România, ş.a.m.d. Credem într-o Constituţie nouă al cărui text să facă vorbire clară despre rostul şi conţinutul coabitării politice. Coabitarea politică nu poate fi făcută împotriva unei naţiuni. Coabitarea politică este soluţia găsită pentru reprezentarea intereselor tuturor cetăţenilor, nu doar a unei părţi a naţiunii române”, a explicat Mihai Răzvan Ungureanu.

MRU: Ponta a fost dispreţuitor faţă de cetăţeni atunci când a zis că protestele de la Oltchim alungă investitorii străini

Preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a adus critici la adresa premierului Victor Ponta care le-a cerut angajaţilor Oltchim să nu-l mai asculte pe fostul director al combinatului, Constantin Roibu şi să renunţe la proteste pentru că o să-i sperie “mai mult pe cei care vor să investească, nu doar investitorii strategici, ci şi băncile".

“Este din ce ce limpede că în ţara noastră se întâmplă un fenomen dureros: divizarea naţiunii române. Din declaraţiile unor oficiali putem să spunem că este clar că un proiect pentru o Românie mai bună, mai nouă, europeană, ţara noastră merge către direcţia greşită. Asupra cetăţenilor României se revarsă un val de ură şi întotdeauna sunt supuşi unui spectacol pe care niciunul dintre ei nu îl doreşte, spectacolul înfruntării a două tabere politice. Vin în faţa dumneavoastră gândidu-mă la ceea ce se întâmplă la Oltchim şi aflu că premierul României arată cu degetul oamenii care se află în stradă, făcându-i vinovaţi pentru faptul că nu vin investitori în România. Nu cred că există o atitudine mai dispreţuitoare faţă de cetăţean, mai indiferentă la nevoile sale decât aceasta. Oamenii de la Oltchim ies în stradă pentru că în ultimele luni şase luni nu s-a întâmplat nimic bun pentru ei şi că dimpotrivă, viaţa lor acum a ajuns să depindă de măsurile peticite pe care încearcă să le ia un guvern incompetent”, a subliniat Mihai Răzvan Ungureanu.

Copreşedintele ARD a adus din nou în discuţie programul de guvernare al alianţei de dreapta ale cărui măsuri pot fi aplicate “de mâine, nu din 2014, nu din 2016, începând din prima zi”.

“Suntem pregătiţi să oferim un program de guvernare ale căror măsuri pot fi puse în aplicare de mâine, nu din 2014, nu din 2016, începând din prima zi. Trebuie să judecăm în termini de interes naţional. Ne interesează ca acel milion de români care câştigă salariul minim poată avea mai mulţi bani. Ne interesează un număr cât mai mare de locuri de muncă. Aceasta este în interesul cetăţeanului. Nu dorim să trăim într-o ţară în care mersul pe stradă devine un pericol. Dorim să trăim într-o ţară în care fiecare dintre noi îşi poate vedea liniştit de planurile proprii. Jocul politic este mult mai amplu şi mult mai delicat decât se poate imagina de la înălţimea altminteri foarte coborâtă a acestei campanii electorale încărcată de invective. Propunerea cu care venim noi este una de civilizaţie şi de progres. Credem cu tărie în ceea ce putem să facem pe seama programului de guvernare al ARD, începând din prima zi în care administrăm ţara”, a concluzionat Ungureanu.

Aproximativ 300 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează, marţi dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, în curtea societăţii, cerând plata salariilor restante. Protestatarii sunt nemulţumiţi din cauza lipsei capitalului de lucru şi a modului în care le sunt susţinute interesele de sindicatele din combinat.

Primul ministru Victor Ponta le-a cerut, marţi angajaţilor de la Oltchim să renunţe la proteste pentru că “o să-i speriem pe cei cu bani”, respectiv investitorii străini. Şeful Cabinetul a susţinut că în spatele protestelor ar fi democrat liberalii Adriean Videanu şi Cristian Boureanu.

"Dacă cei care îi agită, domnul Roibu şi oamenii lui Boureanu şi Videanu îi scot în faţa combinatului, o sa-i speriem pe cei cu bani. Cei care dau bani se uită la televizor şi spun, ce facem, dăm bani undeva unde e cu bătaie?", a declarat Victor Ponta, de la Bruxelles, unde participă la reuniunea mai multe ţări europene care susţin creşterea alocărilor financiare ale UE pentru agricultură şi politică de coeziune, în cadrul grupului "Prietenii coeziunii".

Un protest similar a avut loc şi luni, când aproximativ 400 de angajaţi de la Oltchim au protestat în faţa pavilionului administrativ, pentru că nu şi-au primit salariile pentru lunile septembrie şi octombrie.

În urma unei şedinţe care a avut loc luni, s-a decis ca avansul pe luna septembrie să fie achitat până pe 15 noiembrie, iar lichidarea până pe 27 noiembrie.

Combinatul Oltchim trece printr-o perioadă dificilă din luna august, după oprirea producţiei din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro. Încercarea de privatizare a combinatului a eşuat. În prezent, singura secţie care funcţionează la Oltchim, care a fost pornită în urmă cu aproximativ o lună, este secţia Electroliză cu membrană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor