Moţiune pentru demiterea lui Guşă de la şefia Federaţiei Române de Judo. Alina Dumitru, una dintre semnatare
Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, aflat la al doilea mandat, este contestat dur de campioana olimpică Alina Dumitru şi mulţi alţi medaliaţi din acest sport, care au semnat o moţiune pentru demiterea sa.
Moţiunea va fi înaintată şi către Federaţia Internaţională de Judo, Agenţia Naţională pentru Sport, precum şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român”.
La rându său, Guşă s-a apărat, prin intermediul Fanatik, în faţa acuzaţiilor semnatarilor moţiunii, lansând la rândul său o serie de acuzaţii împotriva acestora.
Textul moţiunii
Moţiune de Neîncredere în Activitatea Preşedintelui Federaţiei Române de Judo intitulată: SALVAREA ŞI REDRESAREA JUDOULUI ROMÂNESC
Activitatea Conducerii Federaţiei Române de Judo din ultimii ani, şi în special a Preşedintelui Comitetului Director şi Preşedinte al Federaţiei Române de Judo, dl Cozmin Guşă, a adus judo-ul românesc într-o situaţie disperată, marcată prin lipsa rezultatelor la competiţiile majore internaţionale, nesiguranţă şi precaritate în pregătirea loturilor olimpice de judo, atât masculin cât şi feminin.
Lipsa demersurilor necesare obţinerii de către sportivii români a punctajului necesar participării la competiţia olimpică din 2024, crearea în media – prin chiar vocea Preşedintelui Comitetului Director, dl Cozmin Guşă – a unui climat nepotrivit şi nereal privind activitatea antrenorilor de judo, a colectivelor tehnice şi, în general, a sportivilor români, dezbinarea continuă a comunităţii judo-ului românesc, neatragerea de fonduri şi totala opacitate în această problemă.
Oameni valoroşi ai judo-ului românesc, foşti sportivi şi antrenori, au fost îndepărtaţi de fenomenul judo-ului naţional, fiind preferat amatorismul pe bani mulţi, fiind acceptată şi tolerată o atitudine mai puţin profesionistă referitoare la pregătirea sportivilor, acest lucru ducând la distrugerea liniei metodice a judo-ului românesc.
Datorită unor ambiţii personale, străine de principiile judo-ului, s-a ajuns în situaţia ca sportivi valoroşi ai României să participe la marile competiţii internaţionale prin efort financiar propriu, al sponsorilor sau al IJF.
În unele situaţii, sportivii participanţi pe cont propriu la competiţii NU au fost asistaţi de către antrenorii români prezenţi în sala de competiţie, deşi aceşti sportivi purtau şi ei pe piept tricolorul românesc, această atitudine a antrenorilor datorându-se posibilei răzbunări a conducerii FR Judo şi reprezentând, în fapt, o «mică» trădare a spiritului naţional, o lipsă de respect faţă de un conaţional care luptă sub acelaşi drapel.
Conducerea actuală a Federaţiei Române de Judo, chiar prin vocea Preşedintelui Cozmin Guşă, se limitează să aducă acuze nefondate pentru starea deplorabilă a judo-ului românesc antrenorilor români, arbitrilor, forurilor internaţionale ale judo-ului, Preşedintelui IJF dl Marius L. Vizer.
Pentru salvarea şi redresarea Judo-ului românesc se impun soluţii şi măsuri noi, adaptate modului de organizare şi pregătire al sportivilor orientaţi spre marea performanţă, ţinând cont de mentalităţile specifice sportivilor români şi lăsând la o parte subiectivismul nejustificat, ranchiuna şi neprofesionalismul.
Aşa cum Judo-ul ne-a învăţat pe toţi, Dojo-ul şi Tatami-ul nu pot fi spaţii de dezbateri şi răzbunări politice, de răfuieli profesionale nepotrivite şi nejustificate. Conducerea Federaţiei Române de Judo, în special Preşedintele Comitetului Director şi al Federaţiei Române de Judo, dl Cozmin Guşă, trebuie schimbată pentru a opri decăderea judo-ului românesc, pentru a salva şi redresa acest nobil sport.
Prezenta Moţiune de Neîncredere în Activitatea Conducerii Federaţiei Române de Judo, în special a Preşedintelui Comitetului Director şi Preşedinte al Federaţiei Române de Judo, dl Cozmin Guşă, este susţinută de foşti sportivi, antrenori, care au adus medalii şi contribuţii deosebite la obţinerea acestora în numele României la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Europene, Balcanice şi alte competiţii internaţionale, şi anume:
Alina Dumitru, Constantin Niculae, Corina Căprioriu Ştefan, Mircea Frăţică, Mihai Cioc, Toma Mihalache, Arpad Szabo, Ştefan Pop, Dezideriu Csep, Ionel Lazăr, Loghin Lazăr, Silviu Lazăr, Cornel Roman, Alina Croitoru, Adrian Croitoru, Iacob Codrea, Joszef Pall, Ion Drăgan, Liliana Nargan, Alexandru Lungu, Albert Daniel, Aurelian Ciprian Fleisz, Iulian Surlă, Costel Năftică, Ioan Domnar, Anton Muraru, Florentin Marinescu.
Prezenta Moţiune de Neîncredere în Activitatea Conducerii Federaţiei Române de Judo va fi înaintată şi către: Internaţional Judo Federation, Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Ce a spus Guşă
O să fiu concis şi pe puncte, cu rugămintea să mediatizaţi integral ce spun eu sau deloc… Eventual, dacă aveţi interesul, puteţi să-mi luaţi un interviu punctual.
1. Cei care au semnat acest document sunt mai puţini decât cei care au votat împotriva mea la ultima Adunare Generală de alegeri, care a avut loc în urmă cu trei ani, fiind coordonaţi, din păcate, de către Marius Vizer.
Câtorva dintre ei, precum medaliatele olimpice care semnează acolo, le-am oferit şansa să facă treabă la nivelul Federaţiei. N-au fost în stare sau s-au plictisit sau n-au dorit şi au demisionat. În rest, nu am ce să dau socoteală unor oameni care nu au făcut mai nimic pentru judo-ul românesc în calitate de sprijinitori.
2. Activitatea Federaţiei de judo e departe de a fi perfectă, dar cel puţin este stabilă din punct de vedere financiar. Administrativ decurge fără probleme. Rezultatele în plan sportiv sunt bune spre foarte bune la categoriile cadeţi, juniori şi tineret, sunt mai slabe la seniori. Cred că suntem peste media organizării şi a performanţelor din sportul românesc.
3. Consider această poziţie un soi de abuz al lui Marius Vizer asupra unor oameni legat de care poate să exercite o anumită autoritate, fie de ordin moral, nu-i de mirare, e preşedintele IJF, sau de ordin material, respectiv relaţii foarte vechi. Acest abuz pe care îl execută la adresa lor nu ar mai avea cauză, pentru că eu am anunţat în urmă cu două luni că nu o să mai candidez pentru un nou mandat, dar o să-l sprijin pe Florin Bercean. Şi bineînţeles că nu o să părăsesc judo-ul, fiind în orice caz interesat ca o gaşcă de interese, ca să nu-i spun mai rău din punct de vedere juridic, construită în jurul lui Marius Vizer, să acapareze activitatea judo-ului românesc.
Faptul că el face acest forţaj nu pot să îl interpretez decât ca urmare a intereselor comune pe care le are cu Florian Coldea. Marius Vizer este partener de afaceri cu Florian Coldea, cel pe care eu îl atac şi am desfăşurat o campanie de presă împotriva lui în ultimele două luni, una dintre afacerile lor fiind Forumul Crans Montana. Dar, sigur, sunt combinaţi în multe alte lucruri şi probabil că interesele de afaceri ale lui Marius Vizer îi dictează să îşi pună la treabă oamenii din judo-ul românesc pentru ca să mă incomodeze pe mine în aşa fel încât să nu îl mai atac pe Coldea. Îi răspund scurt, din două cuvinte: Exclus! În rest, orice alte curiozităţi aveţi despre activitatea Federaţiei de Judo, performanţe, posibile probleme pe care le avem, vă stau la dispoziţie.