Moscova a cerut companiei Meta (mamă a platformei sociale Facebook) reactivarea „imediată” a unei pagini oficiale a Ministerului rus al Afacerilor Externe, care fusese suspendată pentru publicarea de „conţinut ilegal”.
Moscova susţine că decizia companiei Facebook reprezintă un act de cenzură, care, potrivit Constituţiei ruse, este interzisă.
Agenţia rusă de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a trimis o scrisoare companiei Meta, în care a cerut „ridicarea imediată a restricţiilor asupra contului oficial” al delegaţiei ruse de la Viena responsabilă cu negocierile privind controlul armamentelor.
Suspendarea acestui cont „constituie un act de cenzură, care este interzisă, conform Constituţiei ruse”. Ministerul a mai atras atenţia că decizia gigantului Meta „încalcă principiul esenţial al liberei circulaţii a informaţiei”, a adăugat Roskomnadzor.
Şeful delegaţiei ruse la Viena, Konstantin Gavrilov, a declarat duminică, pentru agenţia de presă Tass, că delegaţia nu foloseşte această pagină decât pentru publicarea de comunicate oficiale ale responsabililor ruşi.