Monument dedicat lui Alexandr Soljeniţîn, îndepărtat din centrul oraşului Vladivostok

În Vladivostok a fost demontat monumentul dedicat scriitorului Alexandr Soljeniţîn, care se afla pe malul râului Korabelnaia, în centrul oraşului. În zilele următoare, monumentul va fi amplasat în parcul „Vera şi Nadejda”, au declarat pentru Interfax reprezentanţii administraţiei municipale.
Despre mutarea monumentului de pe malul râului în parcul „Vera şi Nadejda” s-a aflat la începutul lunii martie. Propunerea de mutare a monumentului a venit din partea conducerii Flotei Pacificului şi a veteranilor. Aceştia au considerat că monumentul „nu se potriveşte cu tematica memorialelor şi monumentelor” amplasate pe malul râului, potrivit site-ului de ştiri Meduza.
Reprezentanţii administraţiei din Vladivostok au declarat că sculptura dedicată scriitorului nu este un obiect al patrimoniului cultural, iar decizia privind mutarea a fost luată în cadrul Consiliului pentru Cultură şi Artă.
Reprezentanţii primăriei au afirmat că „au existat numeroase critici din partea istoricilor şi a specialiştilor în istorie locală, care au susţinut că Soljeniţîn a sosit la Vladivostok cu avionul, iar amplasarea sa pe malul râului, printre navele militare, este nepotrivită”.
Monumentul din bronz dedicat lui Soljeniţîn, cu o înălţime de peste 2,6 metri, a fost dezvelit în centrul oraşului Vladivostok pe 2 septembrie 2015. Autorul monumentului este sculptorul Petru Cegoadaev. La inaugurarea monumentului a participat fiul scriitorului, Ermolai Soljeniţîn.
Soljeniţîn s-a întors în Rusia în mai 1994, aterizând la Magadan şi de acolo la Vladivostok, după care a plecat cu trenul spre Moscova.