Monica Niculescu, sfertfinalistă la Shenzhen după un meci greu (WTA)

Tenismana română a obţinut o nouă victorie la competiţia asiatică (cea de-a patra), de data aceasta în faţa cehoaicei Kristyna Pliskova, rezultat ce-i asigură prezenţa în sferturile de finală.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (Monica Niculescu/facebook)

Monica Niculescu (31 ani, 99 WTA) continuă să ne bucure cu evoluţii frumoase la WTA Internaţional “Shenzhen Open”.

Jucătoarea venită din calificări, şi care reuşise anterior să treacă pe tabloul de simplu de nipona Nao Hibino (24 ani, 113 WTA), respectiv letona Jelena Ostapenko (21 ani, 22 WTA), a obţinut un nou succes în cadrul circuitului cu premii în valoare de 750.000 de dolari.

Campioana noastră a învins-o pe Kristyna Pliskova (26 ani, 94 WTA) din Cehia cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-4 după două ore şi 23 de minute de joc efectiv.

"A fost foarte greu să lupt împotriva serviciului ei, am alergat foarte mult. Mă bucur că am fost susţinută de atât de mulţi suporteri şi le mulţumesc. Mă voi duce să mă recuperez cu un masaj bun şi sper ca mâine să am acelaşi nivel fizic, să pot alerga la fel de mult", a declarat Monica Niculescu la finalul partidei.

Monica Niculescu şi-a asigurat 13.121 dolari şi 78 de puncte WTA, în continuare urmând să primească replica jucătoarei ţării gazdă, chinezoaica Yafan Wang (24 ani, 70 WTA), care şi-a asigurat la rândul ei calificarea în urma victoriei cu 3-6, 6-4, 6-4 în faţa tunisiencei Ons Jabeur.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport