Moldova va primi peste 100 milioane de euro din partea UE în 2013
alte articole
R. Moldova va primi asistenţă financiară din partea UE în valoare de peste 100 milioane de euro în anul 2013, a declarat luni viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman.
Moldova va deveni astfel ţara cu cel mai mare volum de asistenţă pe cap de locuitor din cadrul Parteneriatului Estic.
În 2012, UE a acordat R. Moldova 122 de milioane de euro, cu 28 milioane mai mult faţă de prognozele iniţiale, recunoscându-se astfel ritmul bun de implementare a reformelor, a declarat viceministrul.
De asemenea, Natalia Gherman a comunicat că negocierile pe marginea Acordului de asociere şi a Acordului de comerţ liber vor fi încheiate în vara anului viitor, iar documentul urmează să fie semnat în cadrul summitului Parteneriatului Estic, la sfârşitul lunii noiembrie 2013, la Vilnius. Până atunci, părţile trebuie să ajungă la un consens, dacă în preambulul Acordului de asociere va fi stipulată perspectiva europeană a R. Moldova.