Moldova va fi sprijinită de Ungaria privind aderarea la UE

Ministrul de Externe al Ungariei, Janos Martonyi, s-a aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova, pentru prima dată.
Ministrul de externe al Ungariei, Janos Martonyi. (MICHAL CIZEK / AFP / Getty Images)
Epoch Times
03.02.2012

Ministrul de Externe al Ungariei, Janos Martonyi, s-a aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova, pentru prima dată.

Potrivit Oficialului Ungariei, Janos Martonyi, care a avut o întrevedere cu ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, Ungaria va acorda suportul necesar Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

"Un obiectiv al vizitei mele în Republica Moldova este de a avea o imagine mai clară despre cum aceste precondiţii pot fi transformate şi valorificate pe viitor", a declarat Janos Martonyi.

În acelaşi timp, Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a apreciat relaţia excelentă dintre cele două ţări, menţionând: "avem un sprijin activ din partea Ungariei în ceea ce priveşte parcursul nostru european. Republica Moldova rămâne a fi o ţară prioritară pentru asistenţa pe care o oferă Ungaria".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor