Mituri despre alimente
Doctorul Mihaela Bilic iti spune ce trebuie sa crezi si sa nu crezi din tot ce auzi despre hrana care-ti aduce sanatate si trup de invidiat.
Lista aceasta ar trebui pusa-n rama, la bucatarie, asa, ca sa o aveti la indemina ori de cite ori aveti dubii cind o prietena va spune ultima moda in diete sau etichetele alimentelor va vrajesc cu efectele lor miraculoase.
ADEVARAT SAU FALS DESPRE GLUCIDE
Este adevarat ca piinea ingrasa?
FALS. Nu piinea ingrasa, ci produsele care sint asociate cu ea. O felie de piine are 80 calorii, iar 1 felie de cascaval are 180 calorii. Bineinteles ca 1 piine intreaga ingrasa, dar 1-2 felii la masa sint obligatorii.
Piinea prajita e mai putin calorica?
FALS. O felie de piine prajita are exact acelasi numar de calorii ca una proaspata deoarece prin prajire se pierde numai apa, deci este mai usoara ca greutate.
Piinea proaspata „umfla” burta?
ADEVARAT. In procesul tehnologic de pregatire al piinii, se foloseste drojdia de bere a carei perioada completa de fermentatie este de 12 ore. De aceea este recomandat sa fie consumata piine „veche” de 1 zi.
Grahamul sau piinea cu tarite nu ingrasa?
FALS. Piinea neagra sau intermediara contine mai multe tarite (fibre) care ajuta digestia, insa continutul caloric este usor inferior piinii albe (230 calorii/100g fata de 280 calorii/100 g). Piinea neagra (1 felie = 35g) este mai grea decit piinea alba (1 felie = 25 g) si in final se ajunge la echilibru, adica 1 felie piine alba 25 g = 1 felie, piine neagra 35g = 80 calorii.
Nu trebuie sa asociem carnea cu piinea sau cartofii?
FALS. Alimentatia corecta si sanatoasa prevede ca fiecare masa sa contina toate principiile alimentare, deci este normal ca proteinele din carne sa fie asociate cu glucidele lente din garnitura pentru a se absorbi adecvat. Disocierea dintre proteine si carbohidrati se face pe perioade scurte, de maxim 2 saptamini si are ca scop slabirea rapida (dar incorecta) dictata de probleme stricte de sanatate.
Mierea este naturala, deci nu ingrasa?
FALS. Mierea este naturala si sanatoasa, dar contine fructoza si acelasi numar de calorii ca si zaharul (4 calorii / gram). Deoarece zaharul este cristalizat si ocupa volum mai mare se ajunge la ecuatia paradoxala : 1 lingurita zahar = 13 calorii, 1 lingurita miere = 22 calorii.
Mierea mai are si proprietatea de a stimula pofta de mincare, prin urmare este recomandata copiilor si persoanelor subnutrite sau care si-au pierdut apetitul. In cazul in care vreti sa folositi miere la indulcit, un virf de lingurita este suficient, pentru ca puterea de indulcire este de 4 ori mai mare decit a zaharului.
Zaharul brun este mai sanatos decit cel alb?
ADEVARAT. Zaharul brun este extras din trestia de zahar si este mai putin prelucrat si rafinat decit zaharul clasic obtinut din sfecla de zahar. Ca numar de calorii insa este identic.
Zaharina este cancerigena?
FALS. Nu a fost demonstrata stiintific aceasta teorie, insa principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura inalta. Aparitia indulcitorilor sintetici pe baza de aspartam a rezolvat aceasta problema, acestia fiind stabili termic. Fructoza lichida este un alt indulcitor natural ce poate substitui cu succes zaharul.
Ciocolata pentru diabetici nu ingrasa?
FALS. In diabet, pacientii prezinta un deficit de insulina si deci nu au voie sa consume zahar. Dulciurile pentru diabetici sint facute cu fructoza pentru ca ea este mai noninsulinogena (nu determina descarcare in singe de insulina). Prin urmare, obiectivul acestor produse este de a nu contine zahar rapid si nu calorii mai putine. Ciocolata pentru diabetici poate avea uneori mai multe calorii decit cea normala.
Laptele cald baut seara te ajuta sa adormi?
ADEVARAT. Senzatia de foame si glicemia scazuta din singe au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slabiciune musculara. Glucidele lente din lapte reusesc sa rezolve aceasta situatie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cana), iar starea de bine ce urmeaza ne permite sa adormim.
O dieta fara dulciuri duce la depresie?
ADEVARAT. Serotonina este o substanta care se secreta la nivelul creierului si da „starea de bine”. Mesele bogate in carbohidrati cresc nivelul serotoninei, dar acelasi efect il putem avea si cu 1 portie de orez sau paste, nu este obligatorie felia de tort pentru a fi binedispusi. Si cealalta extrema este valabila, dietele proteice pe linga faptul ca duc la depresie, pofta de dulciuri creste extrem de mult si exista pericolul ca intr-un moment de slabiciune sa inghitim 2 ciocolate intregi.
ADEVARAT SAU FALS DESPRE LIPIDE
Exista colesterol „bun“ si colesterol „rau“?
ADEVARAT. In sange exista LDL-colesterol asociat cu riscul crescut de boli cardiovasculare si se reflecta de obicei in valoarea colesterolemiei. Este un colesterol „rau“ a carui valoare nu trebuie sa depaseasca 200 mg/ml si care reflecta de obicei cantitatea de trigliceride (grasimi) pe care le mincam. Fractiunea „buna“ a colesterolului este HDL- colesterol cu rol de protectie cardiovasculara si cu valoare ideala de peste 50 mg/ml in singe.
Oul trebuie evitat pentru ca este bogat in colesterol?
FALS. Oul este un aliment complet ce contine proteine de inalta calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, E, B) si fier alaturi de principala lui calitate - este colecistokinetic, adica duce la contractia vezicii biliare cu ..eliberarea de saruri biliare esentiale in digestie. Colesterolul din ou nu duce la cresterea colesterolului din singe, deci nu exista contraindicatie absoluta de a consuma oua in dislipidemii.
Anumite uleiuri nu au colesterol?
ADEVARAT. Colesterolul exista doar in produsele animale, ca urmare, nici unul din uleiurile vegetale nu contine colesterol. Sloganul “fara colesterol“ afisat de anumite etichete este pur publicitar, uleiurile nu contin colesterol, dar cantitatea de calorii este la fel de mare cu a grasimilor animale (unt, slanina).
Uleiul de masline este mai sanatos?
ADEVARAT. Uleiul de masline contine acizi grasi nesaturati cu rol protector pentru inima, in timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat in vitamina E. O alta mare calitate a uleiului de masline este stabilitatea termica, adica posibilitatea de a fi incalzit la temperaturi foarte mari fara a-si modifica structura. Este corect prin urmare ca prajelile sa fie facute in ulei de masline, uleiul de floarea soarelui se descompune in produsi toxici - acetilcolina.
Margarina este mai sanatoasa decit untul?
FALS. Margarina este un produs inferior (si, evident, mai ieftin) obtinut prin solidificarea fortata a uleiurilor vegetale care sint transformate din starea lor naturala lichida in stare solida cu ajutorul hidrogenizarii. In jurul acestui proces pot aparea accidente din care rezulta acizi grasi in forma „trans“ care sint cancerigeni. Este de preferat sa consumam un unt de calitate superioara, bogat in vitamina A, D si E in cantitate mai mica decit sa apelam la margarina. Si nu uitati: caloriile sint aceleasi!
Uleiul de peste este sanatos?
ADEVARAT. Grasimea din peste este o grasime speciala ce contine acizi grasi nesaturati cu rol protector cardiovascular. Din pacate, la noi in tara nu se consuma suficient peste si de aceea este recomandat ca pestele si fructele de mare sa existe de cel putin 3-4 ori in meniul nostru saptaminal. De preferat pestele proaspat (nu conservele) si salbatic (nu de crescatorie), iar uleiul de peste trebuie folosit in cazuri de stricta necesitate, altfel poate duce la supraponderabilitate sau obezitate la adulti.
Alunele si nucile hranesc creierul?
ADEVARAT. 10 nuci sau alune consumate zilnic hranesc celula nervoasa si ne ajuta sa fim „mai destepti“
Exista alimente care cresc colesterolul?
FOARTE ADEVARAT. Acestea sunt zaharul rafinat, deci toate dulciurile, grasimile animale (slanina, unt, smintina), margarina, CAFEAUA si FUMATUL. Produsele care scad colesterolul sint: fructele, legumele, cerealele, soia, grasimea din peste, laptele si produsele lactate degresate, uleiul de porumb, masline, CEAPA, USTUROIUL SI ARDEIUL IUTE.
Branza nu ingrasa?
FALS. Brinza este cel mai mare pericol pentru silueta, ea contine pina la 80% grasime. O felie de cascaval este echivalenta cu 3 felii de paine, asa ca nu va amagiti mancand telemea cu rosii, nu o sa slabiti prea tare.