Miting electoral al lui Trump: "Încearcă să mă bage la închisoare". Fostul preşedinte cere mitinguri uriaşe dacă este anchetat ilegal

Donald Trump la mitingul electoral din Conroe, Texas (MARK FELIX / AFP / Getty Images)
A.P.
31.01.2022

O mulţime de susţinători loiali ai preşedintelui Trump s-au adunat sâmbătă seara la Conroe, Texas, la primul miting al lui Trump din ciclul electoral al alegerilor "la jumătate de mandat" din 2022.

Deşi nu este pe buletinele de vot, Trump este în continuare indiscutabil cea mai importantă personalitate din politica republicană.

Ca fiecare politician republican dornic de susţinere, Trump a urcat pe scenă sâmbătă seara târziu şi a transmis câteva remarci despre priorităţile sale pentru campania la prezidenţiale, din 2024.

La un moment dat, Trump a spus că dacă va fi ales cel de-al 47-lea preşedinte al Americii în noiembrie 2024, va lua în considerare cu fermitate graţierea celor aproximativ 700 de persoane care au fost acuzate penal pentru rolul lor în timpul tulburărilor de la Capitoliu din 6 ianuarie.

"Chiar dacă procurorii democraţi încearcă să mă bage la închisoare”, a mai declarat Donald Trump.

„Dacă voi candida şi dacă voi câştiga, îi vom trata pe aceşti oameni implicaţi în [evenimentele, n.r.] 6 ianuarie în mod corect”, a spus Trump sâmbătă seara. „Şi dacă necesită graţieri, le vom acorda graţieri pentru că sunt trataţi foarte nedrept”.

De asemenea, Trump i-a criticat ferm pe parlamentarii şi procurorii democraţi pentru răspunsul la numeroasele anchete asupra lui care, după cum a raportat AP în rezumatul diferitelor anchete, au căpătat o tentă criminală în ultimele luni.

Anchetele, care se desfăşoară în mai multe jurisdicţii şi iau în considerare totul, de la potenţiala fraudă şi interferenţă electorală până la rolul pe care l-ar fi jucat pe atunci preşedintele Trump în cadrul tulburărilor din 6 ianuarie, reprezintă cea mai gravă ameninţare juridică cu care Trump s-a confruntat în decenii de viaţă publică adesea controversată.

Fostul preşedinte a făcut aluzie, sâmbătă seara, la multiplele anchete cu care este vizat, susţinând că „vor să mă bage în închisoare”, apoi le-a cerut susţinătorilor să organizeze „cele mai mari proteste pe care le-am avut vreodată” în Washington DC şi în alte oraşe, dacă procurorii care îl anchetează o fac „ilegal”.

„Dacă aceşti procurori radicali, vicioşi, rasişti, fac ceva rău sau ilegal, sper că vom avea în această ţară cel mai mare protest pe care l-am avut vreodată la Washington DC, la New York, la Atlanta şi în alte părţi, pentru că ţara noastră şi alegerile noastre sunt corupte".

Trump a continuat, spunând că „în realitate, ei nu pe mine mă urmăresc, ci pe voi. Doar că se întâmplă să fiu persoana care stă în cale”, a spus fostul preşedinte.

Procurorii „ţintesc firma mea de ani de zile...folosind fiecare şmecherie din carte”.

"De ani de zile umblă să ancheteze compania mea, folosind fiecare şmecherie din carte pentru a mă băga la închisoare dacă pot. Vor să mă bage în închisoare", a spus Trump la mitingul de sâmbătă.

El i-a mai acuzat pe procurori că sunt „bolnavi”, „oribili” şi „rasişti”.

"Este într-adevăr un abuz al procurorilor la cel mai înalt nivel. Aceşti procurori sunt oameni răutăcioşi, oribili. Sunt rasişti ​​şi sunt foarte bolnavi. Sunt bolnavi mintal. Umblă să mă prindă, fără nicio protecţie a drepturilor mele".

Având în vedere evenimentele din acest weekend, Trump i-a lăudat pe şoferii de camioane canadieni şi americani care au organizat un „convoi pentru libertate” în semn de protest faţă de măsurile excesiv de restrictive aplicate de guvernul canadian pentru combaterea focarelor de COVID. Trump a susţinut că şoferii au făcut mai mult pentru „apărarea libertăţii noastre” decât majoritatea americanilor.

„Şoferii de tir canadieni, aţi citit despre asta, care rezistă cu curaj acestor mandate ilegale, fac mai mult pentru a apăra libertatea americană decât propriii noştri lideri, mult mai mult”.

El a adăugat: „Dorim ca acei şoferi remarcabili de tir să ştie că suntem alături de ei pe tot parcursul drumului”.

Trump a atins o serie de alte subiecte, de la criticarea restricţiilor excesiv de dure, legate de COVID, până la promisiunea că-l va ancheta pe preşedintele Biden şi familia sa în cazul în care Trump va câştiga alegerile din 2024.

La miting au participat mai multe zeci de mii de persoane, potrivit filmărilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor