Misiunea OSCE în Moldova a încheiat procesul de eliminare a surselor de radiaţie ionizată din Transnistria
Misiunea OSCE în Moldova a încheiat procesul de eliminare a peste 700 de surse de radiaţie ionizată dintr-un spital şi fabrici din Transnistria. Potrivit serviciului de presă al Misiunii OSCE, la Tiraspol sursele de radiaţie ionizată au fost înlăturate de la Spitalul Clinic Republican şi Fabrica de confecţii Tirotex, la Bender, acestea au fost înlăturate de la Departamentul orăşenesc de canalizare, Fabrica de Cereale din Bender, Fabrica de Utilaje, Fabrica de aparate de telecomunicaţii şi o fabrică de mobilă.
Înainte de a fi lichidate în conformitate cu standardele internaţionale, aceste surse vor fi depozitate în siguranţă. "Încă o dată, o bună cooperare între autorităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru s-a dovedit a fi eficientă pentru a reduce riscurile potenţialele pentru populaţia locală", a spus Ambasadoarea Jennifer Brush, Şefa Misiunii OSCE în Moldova.
În 2012, Misiunea OSCE în Moldova a sprijinit evacuarea deşeurilor radioactive industriale de la o întreprindere de prelucrare a zahărului şi a alcoolului, situată în oraşul Rîbniţa, pe malul stâng al râului Nistru, şi depozitarea acestora într-un spaţiu în siguranţă în afara Chişinăului.
În luna aprilie anul curent, peste 250 de surse de radiaţie ionizată au fost eliminate din biblioteca Tiraspol şi de la o staţie de generare a energiei electrice.
Acest proiect face parte din activităţile în curs de desfăşurare ale Misiunii OSCE în Moldova, de consolidare a încrederii între oamenii şi comunităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru.