Mişcarea Populară: USL fură de la săraci. Cât este partea lui Ponta?
alte articole
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat miercuri, într-un comunicat de presă remis Epoch Times, că scandalul de la APIA ”pune în lumină prăpastia care există între declaraţiile hiper-populiste ale premierului Victor Ponta şi realitatea prozaică din spatele cuvintelor generoase”.
"Scandalul de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în urma căruia au fost arestaţi directorul adjunct al APIA, Aurel Pană şi George Mugur Voinea pentru încasarea unui comision ilegal de 1,2 milioane de euro, pune în lumină prăpastia care există între declaraţiile hiper-populiste ale premierului Victor Ponta şi realitatea prozaică din spatele cuvintelor generoase. Ca o ironie a sorţii, şpaga s-a luat în cadrul unui program intitulat „Ulei pentru săraci”, realizat cu fonduri europene.
Nu mai târziu decât aseară, într-o intervenţie televizată, premierul Victor Ponta spunea că domnia sa se ocupă de pâine şi că intenţionează ca în viitorul apropiat să se ocupe şi de ulei, cartofi şi alte produse de bază. Ne întrebăm, dacă acesta este modelul avut în vedere, care era destinaţia şpăgii de la APIA şi la cât se ridică, în final, cuantumul destinatarului ei la vârf? Ar ajunge pentru o vacanţă cu familia în Miami?”, reise din documentul citat.
Scandalul de la APIA
Procurorii DNA l-au reţinut pe Aurel Pană, director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, şi au cerut miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru fapte de corupţie.
Totodată, a fost reţinut în acelaşi dosar şi Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai - august, învinuitul Pană a solicitat un comision de 10% din valoarea contractelor pentru a acorda contracte de achiziţie de ulei unei anumite societăţi comerciale, precum şi atribuirea serviciilor de transport unei societăţi recomandate de el.
"Valoarea contractelor de achiziţie publică este de aproximativ 16 milioane euro. Învinuitul Aurel Pană a pretins de la reprezentantul societăţii comerciale care depusese oferte la licitaţia organizată de APIA comisionul reprezentând circa 5.200.000 lei (1.200.000 euro) atât în mod direct, cât şi prin intermediul învinuitului Voinea. Potrivit unei înţelegeri cu Aurel Pană, pentru disimularea foloaselor necuvenite pretinse, învinuitul Voinea a pretins încheierea unor contracte având ca obiect servicii de transport şi servicii de consultanţă în valoare de circa 5.200.000 lei (valoarea comisionului pretins). Plăţile urmau a fi efectuate în baza unor operaţiuni fictive", a precizat marţi DNA.
La 29 iulie a fost semnat un contract de lucrări prin care SC Evalserv SRL, societate la care învinuitul Voinea este director, urma să primească de la societatea câştigătoare a licitaţiei organizate de APIA suma de 516.871 lei, la care se adaugă TVA 124.049,04 lei. Contractul reprezintă doar o modalitate de disimulare a foloaselor necuvenite pretinse.
Pe 7 august, pe fondul presiunilor exercitate de învinuiţii Voinea şi Pană, reprezentantul societăţii câştigătoare la licitaţie a semnat contractul prin care acorda serviciile de transport către societatea recomandată de directorul adjunct APIA.
Obiectul licitaţiei organizate de APIA a fost atribuirea unor contracte de achiziţie de ulei în cadrul programului de furnizare de ajutoare alimentare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România, program cu finanţare europeană.
În baza acestui program, APIA plăteşte societăţilor comerciale selectate prin licitaţie, valoarea ajutoarelor alimentare şi cheltuielile de transport necesare derulării planului.