Mircea Geoană merge într-o nouă vizită în SUA

Mircea Geoana. (mirceageoana.ro)
Epoch Times România
31.01.2012

Senatorul independent Mircea Geoană va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 1-4 februarie 2012, la Washington şi New York.

Potrivit site-ului fostului şef al Senatului, obiectivele vizitei lui Mircea Geoană în SUA sunt legate de intensificarea dimensiunii economice a relaţiei dintre România şi SUA şi ridicarea colaborării pe acest palier la aceeaşi intensitate ca şi colaborarea din domeniul militar, precum şi de includerea României în programul Visa Waiver.

Totodată, Mircea Geoană va avea cu interlocutorii americani şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile şi perspectivele politice, socio-economice şi electorale din cele două ţări. Vizita senatorului Geoană în SUA este o continuare a vizitei pe care a efectuat-o în perioada octombrie-noiembrie 2011, atunci când s-a întâlnit cu numeroşi membri ai Congresului American, ai administraţiei americane, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

Cu prilejul vizitei sale la Washington, Mircea Geoană va avea întâlniri şi cu membri ai Administraţiei SUA, senatori şi congressmeni americani, precum şi cu membri ai grupului de prietenie cu România din cadrul Congresului SUA.

Fostul şef al PSD va participa la National Prayer Breakfast, un eveniment anual ce are loc, începând cu 1953, în Washington în prima zi de joi a lunii februarie. Evenimentul este organizat de membri ai Congresului Statelor Unite şi se bucură de participarea a numeroşi politicieni şi reprezentanţi ai corpului diplomatic din peste 100 de ţări.

La Washington, Mircea Geoană va avea o întâlnire şi cu Joseph Gildenhorn, preşedintele Centrului Internaţional Woodrow Wilson, o prestigioasă instituţie americană a cărei misiune este să ofere un punct de contact între mediul academic şi profesionist şi mediul politic care elaborează politici publice. Având în vedere experienţa pe care Centrul Internaţional Woodrow Wilson o are în domeniul politicilor publice, acesta poate deveni un partener de bază al Comitetului Naţional pentru Dezvoltare.

În plus, Mircea Geoană va participa la o întâlnire cu comunitatea românească din SUA si Canada. Pe agenda discuţiilor se află identificarea de modalităţi prin care profesioniştii români aflaţi pe continentul Nord-American se pot implica activ în realizarea unui nou proiect pentru dezvoltarea României

Cu ocazia vizitei senatorului Mircea Geoană, Camera de Comerţ Româno-Americană va organiza la New York o masă rotundă la care se vor analiza mediul politic şi cel de afaceri din România. Cu această ocazie, Mircea Geoană va discuta cu numeroşi oameni de afaceri şi investitori români şi americani despre oportunităţile de intensificare a relaţiei economice şi comerciale dntre SUA şi România.

În noiembrie, Geoană a fost din nou în SUA, iar la întoarcerea sa în ţară a fost trimis la comisia de etică a PSD deoarece s-ar fi prezentat acolo drept liderul opoziţiei. Presa a speculat că acea vizită a avut rolul de a eclipsa altă vizită a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, care nu a mai avut loc, fiind reprogramată pentru 2012. La scurt timp după revenirea în ţară, Geoană a fost exclus din PSD, iar apoi, după retragerea sprijinului politic, a fost înlocuit şi din fruntea Senatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor