Mircea Duşa: USL susţine Tratatul european, dar nu semnează protocolul cu Coaliţia

Epoch Times România
15.02.2012

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că Opoziţia ar putea semna un protocol separat în ceea ce priveşte ratificarea de către România a Tratatului european, însă a subliniat că o decizie în acest sens va fi luată de USL.

"Susţinem Tratatul european, dar numai după o dezbatere serioasă cu românii. Nu semnăm protocolul cu Coaliţia. Dar dacă este să semnăm un protocol se va stabili de conducerea USL", a declarat Mircea Duşa, care a subliniat că USL ar putea viza încheierea unui protocol separat pe subiectul ratificării Tratatului european.

El a precizat că Opoziţia continuă protestul parlamentar şi că o revenire la lucrările Parlamentului ar putea avea loc în contextul acceptării de către Putere a celor patru puncte formulate de USL.

Duşa a mai susţinut că nu ştie de existenţa unei invitaţii din partea Puterii pentru discuţii pentru revenirea Opoziţiei în Parlament.

Liderii coaliţiei de guvernare urmează să încheie şi să semneze miercuri Protocolul politic privind ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor