Mircea Duşa (PSD) afirmă că Parlamentul a devenit o joacă pentru PDL
Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a criticat marţi faptul că la un proiect atât de important pentru România, cum este cel de modificare a Constituţiei, au ajuns să lucreze doar trei deputaţi din partea Puterii.
El a reafirmat că reprezentanţii Opoziţiei nu vor participa la Comisia juridică la aceste discuţii, întrucât consideră că nu este posibilă modificarea Legii fundamentale într-un an când nu există un Parlament care să fie validat de electorat, şi susţine necesitatea modificării Constituţiei în 2013.
"Cu toate acestea, unii se joacă de-a Parlamentul şi trei deputaţi modifică Constituţia. Oare dl Boc, preşedintele PDL, un eminent profesor de Drept constituţional îi permite "şefului" său de partid de la Cluj, Daniel Buda, să se joace de-a Constituţia? Oare nu cred că duc în derizoriu activitatea Parlamentului? Mai bine ar face doar o Constituţie a PDL, pentru că oricum Statutul nu-l respectă, dar îşi fac probabil o Constituţie", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Mircea Duşa.
În opinia liderului deputaţilor PSD, "pentru PDL Parlamentul a devenit o joacă", în condiţiile în care se suspendă şedinţele de plen.
"Deşi pe ordinea de zi erau aproximativ 150 de proiecte de lege, ni s-a spus că nu avem motiv să lucrăm în comisii şi astăzi constatăm, însă, că s-a lucrat la Comisia juridică pe un proiect de lege foarte important - modificarea Constituţiei", a mai spus Duşa.