Minodora Cliveti solicită sprijinul socialiştilor olandezi pentru aderarea României la Schengen
Europarlamentarul PSD, Minodora Cliveti, a cerut miercuri, în cadrul unei reuniuni a Grupului Socialist din Parlamentul European, sprijinul socialiştilor olandezi pentru aderarea României la Schengen, potrivit unui comunicat.
La reuniune a fost prezent şi Diederik Samson, preşedintele Partidului laburist olandez, partid care face parte din coaliţia de guvernare, alături de Partidul liberal.
Având în vedere faptul că la 7 martie 2013 are loc prima reuniune a miniştrilor de interne din UE sub noua Preşedinţie irlandeză, pe agenda căreia figurează şi aderarea României la spaţiul Schengen, Minodora Cliveti i-a adresat lui Diederik Samson o întrebare privind poziţia actualului Guvern olandez faţă de aderarea României la Schengen.
„Deşi a considerat întrebarea drept una 'grea' şi nu a dat un răspuns tranşant, preşedintele Samson a făcut unele aprecieri generale asupra viitorului acestui spaţiu, accentuând ca importantă solidaritatea efectivă între statele membre UE, în timp ce preşedintele Grupului socialist, Hannes Swoboda, a ţinut să adauge că problema admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen este una de maximă actualitate, care trebuie soluţionată cât mai repede”, se arată într-un comunicat al europarlamentarului social-democrat.
„După reuniune am avut o scurtă întrevedere cu preşedintele Samson pe care l-am asigurat că există o puternică dorinţă şi încredere din partea autorităţilor româneşti, a tuturor cetăţenilor români, că viitorul României este în Schengen, şi am solicitat sprijinul Partidului laburist olandez, partid care face parte din aceeaşi familie politică cu PSD, pentru susţinerea României în vederea îndeplinirii acestui scop politic asumat de actualul guvern Ponta”, a declarat Minodora Cliveti.
Presa bulgară a relatat în ultimele zile, citând surse europene, că decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi amânată după martie 2013, Olanda fiind în continuare împotriva primirii celor două ţări.
Subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea să nu fie discutat la Consiliul JAI din martie, iar Olanda este pregătită să folosească dreptul de veto, considerând că cele două ţări nu au făcut suficiente eforturi pe calea reformelor, a relatat miercuri agenţia bulgară Focus.
Potrivit unor surse din cadrul Comisiei Europene, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din martie 2013 este posibil ca subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen să nu fie discutat.
Olanda este pregătită să folosească dreptul de veto, deoarece consideră că Bulgaria şi România nu au făcut suficiente eforturi pe calea reformelor. Autorităţile olandeze sunt îngrijorate de situaţia politică din România, care ar putea bloca reformele începute de Bucureşti.
Presa bulgară a relatat şi marţi despre posibilitatea ca decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen să fie amânată după martie 2013.
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor avea prima reuniune la 7 martie, când aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe agenda preliminară.
Dar acest lucru se poate schimba, dacă opoziţia Olandei şi a altor ţări faţă de aderarea celor două ţări va rămâne puternică, relatează postul naţional bulgar de radio, citând surse din cadrul Comisiei Europene.
Potrivit acestor surse, de data aceasta de vină este România, mai exact situaţia politică dificilă de la Bucureşti.