Ministrul sănătăţii susţine că noile norme privind medicii de familie aduc suplimentarea veniturilor acestora
Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, susţine că prin noile reguli pentru desfăşurarea activităţii medicilor de familie în centrele de permanenţă, intrate în vigoare în această lună, se doreşte extinderea reţelei centrelor de permanenţă, în special în zonele rurale şi că va creşte venitul cadrelor medicale care vor lucra în respectivele centre.
"Dorim extinderea reţelei centrelor de permanenţă, în special în zonele rurale. Am urmărit, de asemenea, creşterea veniturilor pentru medicii de familie şi asistenţii medicali care acceptă să efectueze linii de gardă în aceste centre", spune Cseke Attila, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis vineri AGERPRES.
Pe 1 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.
Potrivit sursei citate, noile norme prevăd măsuri care duc la suplimentarea veniturilor medicilor de familie şi a asistenţilor medicali care asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă. De asemenea, s-a prevăzut obligaţia autorităţilor locale de a se implica în susţinerea acestor unităţi, deoarece comunitatea locală este beneficiara directă a serviciilor efectuate de astfel de unităţi.
Ministrul Sănătăţii a dispus majorarea tarifelor pentru medicii de familie care efectuează gărzi în centrele de permanenţă.
Astfel, un medic de familie va primi un tarif orar de 12,8 lei pe oră, indiferent de gradul profesional, până în prezent acesta fiind de 10 lei pe oră, tarif din care medicul era obligat să plătească şi utilităţile centrului.
Tariful asistenţilor medicali se va calcula în funcţie de salariul negociat, indiferent dacă aceştia se află în contract cu casele de asigurări sau sunt angajaţi numai în serviciul de gardă, dar nu mai mic de 8 lei pe oră.
În cazul centrelor de permanenţă care sunt organizate în cabinetele medicilor de familie, aceştia primesc în plus 6,4 lei pe oră.
De asemenea, a fost publicată lista cu serviciile cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale (cod verde) pentru care se pot acorda consultaţii de urgenţă de medicii de familie în centrele de permanenţă sau la domiciliul pacienţilor.
Conform actului normativ, pentru a nu încărca programul medicilor de familie care acceptă să facă gărzi în centrele de permanenţă, s-a prevăzut înfiinţarea în centre a unui grup de şapte medici, faţă de cinci medici, cât era stipulat până în prezent.
În situaţia în care nu se poate respecta condiţia de a se constitui un grup de şapte medici pentru asigurarea serviciului în regim de gardă în centrele de permanenţă, se pot înfiinţa şi centre de permanenţă cu cinci sau şase medici de familie, dacă aceştia pot asigura funcţionalitatea centrului de permanenţă şi sunt de acord să funcţioneze în această formulă.
Dacă se doreşte înfiinţarea unui centru de permanenţă, dar numărul medicilor din zonă este mai mic decât numărul minim de cinci, atunci pot fi cooptaţi medici de familie care nu sunt titulari de cabinet sau medici rezidenţi în medicina de familie în anul III de pregătire pentru a constitui echipele de gardă necesare funcţionării centrului de permanenţă.
Decizia de înfiinţare a centrului de permanenţă se autorizează de directorul executiv al direcţiei de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
În situaţia în care centrul de permanenţă are la dispoziţie o autospecială de consultaţii la domiciliu, activitatea medicilor de familie în afara acestui centru este coordonată de către dispeceratul medical de urgenţă.
Conform proiectului de act normativ, autorităţile locale vor fi obligate să se implice în finanţarea centrelor de permanenţă.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 milioane de lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. În prezent, în România funcţionează 88 centre de permanenţă.