Ministrul Muncii declară război falşilor asistaţi social: Unii se complac în acest soi de abundenţă de beneficii

Raluca Turcan - gov.ro
Raluca Turcan - gov.ro (Epoch Times România)

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, faptul că se fac pregătiri pentru campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale.

„Suntem în etapa de pregătire a campaniei naţionale de evaluare a ajutoarelor sociale, care va demara în curând în toată ţara cu echipe mixte ale Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, Inspectoratelor teritoriale de muncă şi Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Împreună cu reprezentanţii Asociaţiilor Oraşelor, Municipiilor şi Comunelor din România, am discutat astăzi despre obiectivele acestei campanii si despre modul de lucru”, a scris Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul susţine că trebuie verificat dacă beneficiarii de ajutoare sociale nu se complac cumva într-un „soi de abundenţă de beneficii” în loc să muncească.

"Din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutorul social, de venitul minim garantat, beneficiază şi de ajutorul pentru sprijinirea familiei, au şi alocaţiile pentru copii, au şi ajutorul pentru încălzire. Am făcut o evaluare şi există cumul chiar de şase-şapte beneficii de la stat fără să ai, totuşi, dovada că omul respectiv nu se complace în acest soi de abundenţă de beneficii în loc să intre pe piaţa muncii şi să se străduiască, aşa cum se străduiesc milioane de oameni în România. Aş vrea să schimbăm puţin optica în raport cu acordarea acestora şi anume să încurajeze totuşi reîncadrarea în câmpul muncii pentru cei care pot să muncească, iar cei care nu pot cu adevărat să fie sprijiniţi", a precizat Raluca Turcan, citată de Ziare.com.

Oficialul a mai adăugat că urmează a fi identificaţi beneficiarii de ajutoare sociale care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, persoane cu vârstă de pensionare sau care au în întreţinere copii mici, iar pentru această categorie de beneficiari, vor fi identificate "măsuri integrate de sprijin pentru a reduce gradul de vulnerabilitate".

„Vom găsi soluţii pentru creşterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor de ajutor social care pot munci. Ca un exemplu, în acest moment, 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificaţi. Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din persoanele apte de muncă din cele aproximativ 170 000 care primesc venit minim garantat, în România”, a explicat ministrul Muncii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne