Ministrul israelian de externe a acceptat invitaţia lui Titus Corlăţean de a vizita România
Ministrul de externe, Titus Corlăţean, l-a invitat pe omologul israelian, în cadrul întrevederii de marţi, să efectueze o vizită oficială în România, invitaţie ce a fost acceptată de Avigdor Lieberman, informează MAE.
Data vizitei va fi stabilită ulterior.
În cadrul discuţiilor, şefii celor două diplomaţii au subliniat stadiul excelent al dialogului politico-diplomatic bilateral, convenind menţinerea ritmului intens al acestuia. Corlăţean şi Lieberman au evaluat gradul de implementare a celor convenite cu prilejul primei sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene din 2011 în domeniile afacerilor externe, economic, agriculturii, cercetării şi dezvoltării, mediului, sănătăţii, turismului şi educaţiei.
Oficialii au subliniat interesul ambelor părţi pentru întrunirea Comitetului pregătitor al Comisiei Mixte româno-israeliene şi pentru organizarea viitoarei sesiuni a şedinţei comune de guvern, la Bucureşti, în primul semestru al anului 2013.
Totodată, cei doi miniştri de externe au abordate aspecte legate de stadiul cooperării trilaterale cu R. Moldova, dosarele regionale de interes, cu accent asupra dosarului nuclear iranian, situaţia din Siria, şi perspectivele procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Titus Corlăţean şi Avidgor Lieberman au discutat aspecte ale cooperării bilaterale privind educaţia în domeniul combaterii discriminării şi intoleranţei, precum şi proiecte bilaterale în domeniile istoric şi cultural, de evidenţiere a coexistenţei paşnice a celor două popoare şi religii.
Totodată, ministrul român de externe a evocat semnificaţia deosebită a datei de 9 octombrie, desemnate de Guvern drept Ziua de comemorare a Holocaustului în România şi eforturile ţării noastre de reconciliere cu trecutul istoric, mulţumind pentru sprijinul oferit de partea israeliană pentru îmbunătăţirea programelor educaţionale privind Holocaustul.
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, efectuează în perioada 9 – 11 octombrie un turneu regional în Orientul Mijlociu, care cuprinde Statul Israel, Autoritatea Naţională Palestiniană şi Regatul Haşemit al Iordaniei.