Ministrul german de externe pledează pentru un preşedinte UE ales direct
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, pledează, într-un interviu pentru Welt am Sonntag, pentru un preşedinte al Uniunii Europene ales direct, cu care cetăţenii europeni să se poată identifica.
„Avem nevoie de o personalitate europeană, cu care oamenii din întreaga Europă să se poată identifica. De aceea, sunt pentru o alegere directă a preşedintelui european. Ar putea da un nou avânt Uniunii Europene“, a declarat Westerwelle.
Totodată, şeful diplomaţiei germane a pledat pentru o constituţie europeană. „Europa are nevoie de o constituţie comună, care să fie decisă printr-un referendum de către cetăţeni“, a spus politicianul liberal.
La 29 octombrie 2004, la Roma, a fost semnat tratatul de instituire a unei constituţii. Proiectul a fost abandonat însă, după ce olandezii şi francezii au respins prin referendum acest document. În locul unei constituţii a apărut Tratatul de la Lisabona, care, în opinia lui Westerwelle, are „deficienţe de construcţie“.