Ministrul Finanţelor: Am adoptat o nouă măsură importantă. Evazioniştii profesionişti nu mai pot scăpa de plata datoriilor la buget

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, a anunţat că joi Guvernul a adoptat o nouă măsură importantă pentru protejarea mediului de business legitim şi a persoanelor vulnerabile care, nu de puţine ori, au ajuns victime ale vânzărilor fictive de firme cu datorii.
„Fenomenul este unul cunoscut şi semnalat de multe ori în spaţiul public: firme cu datorii la buget erau cesionate către terţe persoane, multe din aceste persoane aflate în situaţii vulnerabile, cu unicul scop ca foştii asociaţi să iasă din societate şi să evite astfel plata obligaţiilor fiscale. Printr-o astfel de modalitate de cesionare pierdea şi statul, dar şi ceilalţi creditori ai acestor societăţi, în timp ce aceste persoane care apelau la astfel de practici au făcut, ani la rând, averi uriaşe în acest paradis al evaziunii din România”, a explicat Nazare.
Potrivit ministrului, fenomenul a fost stopat încă de anul trecut când Guvernul a introdus primul set de reguli prin care cesionarea părţilor sociale în cazul firmelor cu datorii a devenit opozabilă faţă de autoritatea fiscală doar după notificarea ANAF şi, în anumite situaţii, după constituirea de garanţii pentru obligaţiile restante.
„Decizia adoptată ieri elimină însă orice modalitate de fugă de datorii a evazioniştilor profesionişti, prin extinderea monitorizării acestor tranzacţii şi eliminarea limitării care viza doar asociaţii ce deţin controlul firmei. Practic, obligaţiile de notificare şi mecanismele de protecţie vor fi aplicabile în cazul transferului părţilor sociale deţinute de către oricare dintre asociaţi”, arată şeful Finanţelor.
Prin această măsură, instrumentele preventive ale statului se consolidează, pentru a împiedica folosirea cesiunii de părţi sociale ca metodă de evitare a plăţii obligaţiilor fiscale.
„Legislaţia fiscală din România are încă multe lacune şi zone unde trebuie atent analizată şi îmbunătăţită. Însă, alături de o administraţie fiscală bine echipată prin digitalizare şi care îşi face într-adevăr treaba, acesta este încă un pas înainte pentru întărirea disciplinei fiscale şi protejarea mediului de business”, a scris ministrul Finanţelor pe Facebook.