Intervenţie în forţă a mascaţilor la Mizil în ziua de Paşte. Petrecăreţi scandalagii ameninţaseră poliţiştii şi au lovit autospeciala

Forţele de ordine au intervenit în forţă în oraşul Mizil, în seara primei zile de Paşte, după ce o patrulă de poliţie a fost ameninţată, iar autospeciala acesteia a fost avariată de mai multe persoane.
Intervenţia a implicat poliţişti, jandarmi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, conform datelor oferite de Poliţia Prahova şi citate de Observatorul Prahovean
Incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 16:50, când mai mulţi oameni organizaseră o petrecere pe trotuarul din faţa unei locuinţe. O patrulă aflată în zonă le-a cerut participanţilor să reducă volumul muzicii şi să elibereze domeniul public.
Cei prezenţi au reacţionat agresiv, adresând ameninţări la adresa poliţiştilor şi lovind autospeciala de intervenţie.
Poliţiştii au reuşit să se retragă fără a exista răniţi şi au solicitat întăriri. Ulterior, în cursul serii, au fost trimise în zonă efective suplimentare, inclusiv echipe ale Serviciului de Acţiuni Speciale, pentru restabilirea ordinii publice.
Un participant la petrecere, reţinut pentru ultraj şi distrugere
Potrivit autorităţilor, intervenţia a fost proporţională cu gravitatea situaţiei. Reprezentanţii Poliţiei Prahova au declarat că persoanele implicate au avut „o atitudine ostilă faţă de autoritatea statului”, manifestată prin ameninţări şi acţiuni îndreptate împotriva bunurilor publice.
În urma probelor administrate sub coordonarea procurorului de caz, o persoană a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru ultraj şi distrugere. Totodată, au fost aplicate peste 20 de sancţiuni contravenţionale.
Autorităţile au precizat că sunt în desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea tuturor celor implicaţi şi stabilirea responsabilităţii fiecăruia, iar cercetările continuă sub coordonarea unităţii de parchet competente.