Ministrul Educaţiei va discuta cu reprezentanţii elevilor claselor a XI-a despre bacalaureatul 2013
ti, 12 iun (Agerpres)- Ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop şi secretarul de stat Stelian Victor Fedorca, se vor întâlni miercuri la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, cu membrii Consiliului Elevilor de clasa a XI-a din Bucureşti, pentru a discuta despre Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv forma de organizare a examenului naţional de bacalaureat din 2013.
Elevii clasei a XI-a vor trebui să decidă prin referendum, după alegerile locale din 10 iunie, dacă bacalaureatul de anul viitor se va desfăşura conform prevederilor Legii educaţiei aflate în vigoare sau potrivit termenelor devansate propuse de sindicate, declara în urmă cu o săptămână ministrul Educaţiei.
"Foştii mei colegi cer o aducere a tipului de examen de bacalaureat pe care Legea Educaţiei Naţionale îl prevede mai aproape, adică în 2013, nu în 2015, însă lucrul acesta nu se poate face decât după consultarea tuturor elevilor de clasa a XI-a, lucru pe care îl vom începe de săptămâna aceasta. Fiecare elev va opta dacă doreşte o aducere a bacalaureatului în partea de 2013. La finalul acestui referendum putem discuta de o modificare a examenului", a declarat ministrul, într-o emisiune la postul TVR 1.
El sublinia necesitatea plierii examenului de bacalaureat pe ceea ce învaţă elevul şi a spus că la nivelul MECTS va fi nevoie de mobilizare pentru conceperea modelelor de texte şi a altor lucruri necesare pentru desfăşurarea examenului.
"Putem aştepta încă trei ani de zile şi să asistăm la acelaşi bacalaureat pe care îl avem acum şi care nu este pliat pe ceea ce elevul învaţă. Actualul examen de bacalaureat se desfăşoară în baza unei ordonanţe emise în 2009. Faptul că finalităţile pe ciclu, examenele, probele, disciplinele la care trebuie să susţină examen aceşti elevi nu sunt pliate pe ceea ce învaţă ei în clasă ne face să gândim la o adaptare a acestui examen de bacalaureat mai repede decât prevede legea. E un efort mare dacă se ajunge la această modificare, pentru că dacă ne uităm în lege în două luni, iulie şi august, e nevoie de mobilizare la nivel de minister pentru a concepe modele de texte şi toate celelalte absolut necesare desfăşurării unui examen pe noua lege a educaţiei începând cu luna iunie a anului 2013", explica Liviu Pop.