Ministrul de externe lituanian, Audronius Azubalis, în vizită la Chişinău

Ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Tatiana Chiriac
26.04.2012

În perioada 25-26 aprilie 2012, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Audronius Azubalis, efectuează o vizită de lucru la Chişinău, la invitaţia Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, informează Epoch Times România cu referire la Serviciul comunicare şi relaţii cu presa al MAEIE .

Programul vizitei şefului diplomaţiei lituaniene include întrevederi bilaterale cu Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.

De asemenea, în cadrul vizitei miniştrii de externe vor participa la lucrările celei de-a 3-a Reuniuni a Comisiei moldo-lituaniene de cooperare în domeniul integrării europene, care vizează mai multe aspecte de colaborare sectorială.

Pe agenda discuţiilor se vor afla subiecte de interes comun privind cooperarea bilaterală, securitatea regională şi internaţională, precum şi colaborarea celor două ţări în vederea promovării reformelor şi avansării Republicii Moldova în dialogul moldo-comunitar, în special în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Lituania în a doua jumătate a anului 2013.

Joi, 26 aprilie, în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R.Moldova cei doi miniştri vor susţine o conferinţă de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor