Ministrul apărării, Mircea Duşa, s-a întâlnit cu o delegaţie a Ambasadei SUA
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a avut joi o întrevedere cu reprezentanţi ai Ambasadei SUA în România, pe care i-a asigurat că obiectivele din cadrul Parteneriatului Strategic sunt o prioritate „de maximă importanţă” a mandatului său.
Din delegaţia condusă de Duane Butcher, Însărcinat cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA, au făcut parte colonel Roderick E. Dorsey Jr., ataşatul militar al SUA în România şi Joseph Trimble, consilier pe probleme politico-militare, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Ministrul Mircea Duşa a mulţumit delegaţiei americane pentru „sprijinul constant” pe care Statele Unite îl acordă României, reiterând faptul că, în cadrul Parteneriatulul Strategic dintre România şi SUA, „relaţiile în domeniul militar sunt unele strânse, implicând o serie de parteneriate pe termen lung în industria de apărare dar şi în misiunile din teatrele de operaţii”.
„România îşi va respecta angajamentele asumate prin Parteneriatul cu Statele Unite ale Americii şi vom face eforturi ca relaţiile noastre bilaterale în domeniul militar să fie menţinute la standarde înalte şi să fim operativi, pentru ca, ceea ce ne-am angajat să respectăm, să ducem la bun sfârşit. SUA şi România au o relaţie strategică specială. În Irak sau în Afganistan, parteneriatul militar româno-american a funcţionat şi funcţionează perfect”, a declarat oficialul român.
„Susţinem parteneriatul cu România, care s-a dovedit un partener de încredere şi care ne-a fost alături permanent. Zilele trecute, am avut o întâlnire şi cu prim-ministrul Victor Ponta care şi-a exprimat încrederea în dumneavoastră şi ne-a asigurat că proiectele noastre, pe toate planurile, sunt fezabile şi vor fi continuate", a declarat Însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA, Duane Butcher.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a transmis că obiectivele legate de misiunile şi responsabilităţile ce-i revin României ca stat membru al NATO şi UE, precum şi cele asumate în cadrul Parteneriatului româno-american sunt prioritatea de maximă importanţă a mandatului asumat la conducerea ministerului.
„Puteţi conta pe faptul că vom finaliza la timp şi la standardele convenite toate preparativele necesare operaţionalizării sistemului antirachetă de la Deveselu. În acest sens, se vor executa lucrările de pregătire a bazei, în ceea ce priveşte căile de acces, utilităţile din zonă, precum şi alte probleme astfel încât elementele de infrastructură să fie funcţionale, conform graficului stabilit”, a spus Mircea Duşa.