Miniştrii de externe din Marea Britanie, Polonia şi Suedia vor efectua o vizită la Chişinău

Chişinău (The Epoch Times)
Epoch Times România
12.02.2013

Miniştrii de externe din Marea Britanie, William Hague, al Poloniei, Radosław Sikorski, şi al Suediei, Carl Bildt, vor efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru prima dată în acest format trilateral, la invitaţia ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă.

Vizita va avea loc în perioada 18-19 februarie, potrivit unui comunicat al MAE de la Chişinău, citat de UNIMEDIA.

Potrivit comunicatului, „prezenţa la Chişinău a înalţilor demnitari europeni se încadrează în ritmul de intensitate fără precedent în relaţiile dintre ţara noastră şi cele trei state importante ale UE, şi denotă existenţa unui interes sporit din partea acestora faţă de procesul de transformări în care s-a angajat Republica Moldova”.

Anterior, Republica Moldova a fost vizitată de tandemul polono-suedez Radoslaw Sikorski – Carl Bildt, în decembrie 2010, precum şi de cel germano-britanic David Lidington – Werner Hoyer, la nivel de viceminiştri, în septembrie 2010.

UNIMEDIA notează că aceasta va fi prima vizită în istora relaţiilor bilaterale moldo-britanice a unui oficial britanic de asemenea rang, Moldova fiind şi prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic vizitată de şeful diplomaţiei britanice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor