Miliţieni transnistreni, reţinuţi în timp ce încercau să răpească o persoană dintr-un sat la graniţa cu România
alte articole
Trei miliţieni transnistreni, din oraşul Bender, au fost reţinuţi în satul Crasnoarmeiscoe din raionul Hânceşti, în timp ce încercau să răpească un locuitor al comunei pentru un presupus delict, informează moldova.org.
Potrivit sursei citate, satul unde au fost reţinuţi miliţienii se află la graniţa cu România. Informaţia a fost confirmată pentru moldova.org de către colaboratori ai Inspectoratului de Poliţie Hânceşti. Deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care aceştia doreau să-l reţină pe locuitorul raionului Hânceşti şi cum a avut loc reţinerea acestora de către poliţiştii moldoveni.
Contactat de Moldova.ORG, prim-adjunctul Procurorului General, Eduard Harunjen, a refuzat să ofere mai multe detalii, menţionând că la moment sunt desfăşurate investigaţii pentru a stabili toate detaliile cazului.
Trebuie menţionat că acesta nu este primul caz de acest fel. În luna aprilie a acestui an, două persoane din satul Vertiujeni, raionul Floreşti, au fost reţinute de către patru miliţieni transnistreni care au intrat în casa familiei şi i-au încătuşat pe cei doi, arată sursa citată.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.