Mikaela Shiffrin, accidentată, nu va mai putea reveni în Cupa Mondială

"Nu vreau să revin în competiţie doar pentru a participa. Întotdeauna am avut ca stare de spirit să fiu la start şi să câştig."
Schioarea americancă Mikaela Shiffrin (Mikaela Shiffrin/facebook)
Marius Drăgoi
16.12.2015

În vârstă de 20 de ani, dubla campioană mondială en titre la slalom, americanca Mikaela Shiffrin, a declarat că nu va mai putea reveni în Cupa Mondială de schi alpin din această iarnă, datorită accidentării suferite la genunchi weekend-ul trecut, înaintea slalomului uriaş de la Are (Suedia), a anunţat publicaţia Denver Post, citată de AFP.

"Eu sper să pot schia din nou până la finalul sezonului, să mă antrenez la capacitate maximă, dar este puţin probabil să revin în competiţie până la finalul Cupei Mondiale", a mărturisit schioarea din Vail (Colorado).

"Nu vreau să revin în competiţie doar pentru a participa. Întotdeauna am avut ca stare de spirit să fiu la start şi să câştig. Dacă ar fi trebuit să reiau competiţia în această iarnă, nu aş fi vindecată sută la sută", a adăugat campioana olimpică la această probă în 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor