Mihai-Răzvan Ungureanu atenţionează că situaţia economică a României este din ce în ce mai fragilă
alte articole
Într-o declaraţie făcută pe blogul personal, preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat luni, pe blogul personal, că România va trece printr-un regres economic din “lipsa de acţiune catastrofală a unui guvern incompetent şi corupt”. Mihai-Răzvan Ungureanu atrage atenţia că Investiţiile şi-au continuat declinul în luna iunie, la fel şi absorbţia fondurilor europene, capitol la care România riscă dezangajare automată”.
“Cei mai recenţi indicatori economici arată dezastrul economic pe care îl va suferi România sub guvernarea USL: inflaţia a crescut la 5%, datoria publică externă înregistrează cea mai mare creştere din 2008 încoace – ajungând la 40 miliarde EURO, şomajul a crescut la 7,5%, iar PIB-ul a scăzut de la 5,5% la 1% în 2013. Arieratele continuă să reprezinte aproape 3% din PIB – acelaşi procent pe care Guvernul îl alocă din buget pentru educaţia copiilor noştri. Noi toţi trebuie să conştientizăm că banii pentru toate acestea vin din buzunarul fiecăruia dintre noi. (…) Investiţiile şi-au continuat declinul în luna iunie, în scădere cu 17,7%. La fel şi absorbţia fondurilor europene, capitol la care România riscă dezangajare automată”, a declarat Mihai-Răzvan Ungureanu.
Senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu a afirmat că acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este folosit în scop electoral iar investiţiile făcute de stat se află în declin.
„Cheltuielile de capital, care produc locuri de muncă, au ajuns la un minim faţă de perioada identică a anului trecut. Guvernul foloseşte puţinele resurse de care dispunem pentru a acoperi cheltuielile curente cu salarii, şomaj, bunuri şi servicii – astfel că rămân tot mai puţini bani pentru investiţii. (…) Negocierile cu FMI au devenit doar nişte formalităţi. Au loc nu în vederea relansării economice a României, ci pentru relansarea electorală a partidului de la putere. USL foloseşte acordul cu FMI ca pe un instrument de propagandă electorală, altfel nu ne putem explica de ce aceste negocieri au loc, din moment ce Guvernul a demonstrat că nu poate atinge criteriile convenite în acord”, a mai notat Mihai-Răzvan Ungureanu.