Mihai Ghimpu, printre cei mai mari 10 duşmani ai Rusiei, potrivit unei publicaţii de la Moscova

Mihai Ghimpu în Chişinău, arhivă (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.04.2012

Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Mihai Ghimpu, şi senatorul american John McCain se numără printre cei mai mari 10 "duşmani" ai Rusiei, scrie publicaţia rusă Moskovskie Novosti.

Publicaţia a făcut o listă a zece personalităţi politice care-şi construiesc politica în baza retoricii anti-ruseşti.

Potrivit ziarului, Mihai Ghimpu se arată în permanenţă indignat că Rusia nu recunoaşte ocupaţia sovietică a Republicii Moldova, ceea ce ar înseamnă că "încă mai intenţionează să ocupe" ţara.

Preşedintele liberalilor este convins că Rusia continuă politica Uniunii Sovietice şi în repetate rânduri a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria.

În noiembrie 2010, oficialul moldovean a trimis o scrisoare secretrarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, solicitându-i să convingă Rusia să îşi respecte obligaţiile internaţionale în acest sens.

Ghimpu a refuzat să participe la Parada Victoriei de la Moscova şi a emis un decret privind desemnarea zilei de 28 iunie 1940 drept Ziua ocupaţiei sovietice. Politicianul a hotărât ca în această zi să fie comemorate victimele ocupaţiei sovietice şi regimului totalitar comunist. Ulterior, acest decret a fost anulat prin decizia Curţii Constituţionale.

Pe primul loc în topul duşmanilor Rusiei se află, însă, senatorul republican John McCain, fost candidat la preşedinţia SUA.

El este urma de Naoto Kan, fost prim-ministru al Japoniei (2010-2011) şi lider al Partidului Democrat.

A treia poziţie este ocupată de Mihail Saakaşvili, preşedintele Georgiei, cu care Moscova a purtat în 2008 un scurt război.

În top se mai află şi fostul premier polonez Jaroslaw Kacynski, dar şi David Miliband, fost ministru de externe britanic, în timpul căruia relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit puternic.

Pe ultimul loc este Mitt Romney, favorit la învestitura republicană, , care a declarat recent că Moscova este principalul inamic al SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor