Mihai Ghimpu: În noua Constituţie să nu fie indicată denumirea limbii oficiale
alte articole
Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal propune ca în cazul în care nu se va ajunge la o decizie finală, în noua Constituţie să nu fie indicată care este limba oficială a statului. Aceste declaraţii au fost făcute în cadrul emisiunii În Profunzime.
În contextul celor expuse, Mihai Ghimpu a declarat: "Eu pledez pentru adevăr, pentru limba română. Dar va fi problematic. Nu cred că cei care flutură secera şi ciocanul prin ţară vor vota o Constituţie în care va fi menţionată limba română drept oficială. Avem nevoie de un referendum pentru a decide cum procedăm. Iar în cazul în care înţelegem că nu merge limba română, atunci să excludem această neclaritate din Legea Supremă. Există multe Constituţii în întreaga lume unde nu este specificată limba".
Precizăm că, anterior, premierul Vlad Filat a declarat că Republica Moldova ar putea avea o nouă Constituţie, în viitorul apropiat. Potrivit Publika.md, premierul speră că noul proiect al Legii Supreme să fie susţinut de majoritatea parlamentarilor.