Mihaela Buzărnescu, calificare în optimile turneului WTA de la Budapesta

Sportiva română s-a impus în două seturi în faţa ibericei Lara Arruabarrena Vecino, scor final 7-6 (5), 6-1.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu. (Captură foto)
Marius Drăgoi
20.02.2018

Mihaela Buzărnescu (29 ani, 39 WTA) a acces în turul doi a circuitului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale în valoare de 226.750 dolari, graţie succesului înregistrat în faţa tenismanei din Spania, Lara Arruabarrena Vecino (25 ani, 82 WTA) cu scorul de 7-6 (5), 6-1.

Meciul a fost unul foarte disputat, echilibrat în primul set, cele două jucătoare încântând pe cei prezenţi cu jocul lor.

Cap de serie numărul cinci la aceasta competiţie, Buzărnescu nu i-a dat însă adversarei sale nici o şansă în setul doi, încheind socotelile după o oră şi 48 de minute de joc efectiv.

Sportiva noastră a numărat în această confruntare 5 aşi şi a comis 4 duble greşeli, în timp ce Arruabarrena a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli.

În duelurile directe campioana noastră conduce acum cu 2-1.

În continuare, Buzărnescu care şi-a asigurat deja un cec în valoare de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, va trebui să facă faţă belgiencei Alison van Uytvanck (23 ani, 80 WTA). Ele s-au întâlnit o singură dată până acum, în 2017, în finala turneului ITF de la Poitiers (Franţa, 100.000 dolari), câştigată de româncă cu 6-4, 6-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor