Mignon se va întâlni în cadrul vizitei din România cu Băsescu, Ponta, Antonescu, Zgonea, Pivniceru
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, va efectua luni şi marţi o vizită în România, prilej cu care va avea întâlniri cu Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea, Mona Pivniceru, Titus Corlăţean.
,,Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, va efectua în perioada 24-26 februarie, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, o vizită oficială în România. Vizita preşedintelui APCE face parte din seria acţiunilor de diplomaţie parlamentară multilaterală ale Parlamentului României care includ schimburi periodice de întrevederi la nivelul conducerii Parlamentului României şi APCE", se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor remis NewsIn.
Jean-Claude Mignon va avea luni întrevederi cu prim- ministrul României, Victor Ponta, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, liderii grupurilor parlamentare. Luni, la ora 16.00, Mignon se va adresa Parlamentului.
Marţi, acesta are o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, reprezentanţi ai societăţii civile, iar la final cu preşedintele Traian Băsescu.