Metrorex a semnat contractul pentru tronsonul Parc Bazilescu–Lac Străuleşti, de peste 714 mil. lei

(photos.com)
Epoch Times România
12.07.2012

Metrorex a semnat joi contractul de execuţie a lucrărilor pentru extensia reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti aferent obiectivului de investiţii Magistrala 4, Racordul 2, valoarea contractului ridicându-se la 714,73 milioane lei, fără TVA,.

Ofertantul declarat câştigător în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată de Metrorex este constituit sub forma unei asocieri având ca membri Astaldi S.p.A. – lider asociere, S.C. Somet S.A., S.C. Tiab S.A. şi S.C. UTI Construction & Facility Management S.A.

Lucrările care fac obiectul contractului cuprind atât realizarea elementelor de structură, respectiv construcţii tunele, galerii, staţii, depou de metrou, terminal multimodal, Park & Ride, cât şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune cu călători a noului tronson.

Valoarea contractului este de 714.731.097 lei, exclusiv TVA, finanţarea urmând a fi asigurată prin alocaţii de la bugetul de stat.

Durata asumată prin contract pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor este de 30 luni.

Contractul care va fi atribuit înglobează totalitatea lucrărilor necesare pentru extinderea reţelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi staţii, fiind prevăzute în acest sens lucrările de structură tunel (1,3 km), structura aferentă celor 2 staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti), depou de metrou, terminal multimodal şi Park & Ride precum şi principalele dotări cu instalaţiile şi echipamentele necesare pentru punerea în funcţiune cu călători a obiectivului.

"Se urmăreşte realizarea unui sistem de transport integrat şi neconcurenţial prin implementarea unor poli de schimb cum va fi cel de la Lac Străuleşti în ideea de a stimula renunţarea benevolă la folosirea automobilelor personale în favoarea transportului public în comun pentru deplasările intraurbane şi urbane. În acest sens s-a prevăzut amenajarea terenurilor la suprafaţă prin realizarea unui Nod intermodal în Zona Lac Străuleşti – parcare şi autogară (Park & Ride Străuleşti) pentru călătorii din zona periurbană de nord-vest a capitalei. Zona pentru care se prevede extensia reţelei de metrou este într-o puternică dezvoltare urbanistică, necesităţile de asigurare a transportului public fiind într-o continuă creştere", se arată în comunicatul Metrorex.

Pe lângă proiectele care vizează dezvoltarea zonei s-a avut în vedere şi dezvoltarea viitoare a localităţilor limitrofe Bucureştiului din zona de Nord, dintre care cele mai importante fiind Mogoşoaia, Buftea şi Chitila. După cum s-a constatat din statistici, aceste localităţi au cunoscut în ultimii 10 ani o dezvoltare accelerată, atât pe plan socio-economic, cât şi din punct de vedere al populaţiei şi al fondului funciar.

Potrivit Metrorex, proiectul a avut în vedere faptul că DN 1A reprezinta o importantă cale de penetratie în Bucureşti, considerându-se necesar să se realizeze o parcare pentru cei care doresc să-şi continue călătoria spre oraş cu metroul (conceptul Park & Ride).

În aceeaşi incintă va fi amenajat şi terminalul intermodal pentru autobuze şi microbuze (autogară) destinat călătorilor care vor să utilizeze mijloacele de transport în comun orăşenesc – RATB şi metrou. Prin modul în care a fost conceput proiectul este prevăzută posibilitatea extensiei liniei respective cu alte staţii spre zona de nord-vest, înspre localităţile Mogoşoaia şi Buftea.

Totodată, Metrorex pregăteşte şi urmează să elaboreze studiul de fezabilitate care vizează extinderea liniei 4 de metrou de la staţia Gara de Nord la staţia Gara Progresu, realizându-se astfel o legătură directă de tip metrou între nord-vestul şi sudul Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor