Meteo: Cum va fi vremea până în aprilie
alte articole
În sudul ţării se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât mediile climatologice în lunile februarie şi martie, în timp ce în aprilie va fi ceva mai rece decât în mod normal, conform prognozei pe următoarele trei luni, prezentată de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Estimările au fost realizate pe baza informaţiilor furnizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de probabilitate de aproximativ 60%.
În februarie, temperaturile medii lunare se vor încadra, în general, în limite apropiate de normele climatologice. În sud-estul şi sudul ţării, valorile termice pot fi mai ridicate decât cele normale. Precipaţiile vor fi peste mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării, iar în sud-estul ţării acestea se vor situa în limite normale.
În luna martie, va fi o vreme normală de primăvară, iar temperaturile vor fi apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor. În sud-estul, sudul şi vestul ţării, valorile termice pot fi peste mediile multianuale. În cea mai mare parte a ţării, cantităţile de precipitaţii vor fi peste normele climatologice, iar în sud-estul şi estul ţării acestea vor fi în limite normale.
În luna aprilie, temperaturile vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a regiunilor, iar în sud-vestul şi sudul ţării va fi ceva mai răcoare decât în mod obişnuit. Cantităţile lunare de precipitaţii se pot situa peste normele climatologice în vestul, centrul şi nord-estul ţării, iar în restul teritoriului va ploua în limite normale.