Messi, sclipitor, înscrie al 10-lea hat-trick în preliminariile Cupei Mondiale
Un Lionel Messi în formă excelentă a marcat al 10-lea său hat trick internaţional şi a dat două pase de gol marţi la Buenos Aires, impunându-se ca principalul artizan al victoriei Argentinei cu 6-0 în faţa Boliviei, într-un meci din preliminariile zonei sud-americane pentru Cupa Mondială FIFA 2026.
După ce a ratat două meciuri de calificare în octombrie, în timp ce se recupera după o accidentare la glezna dreaptă suferită la Copa America, Messi a jucat tot meciul în faţa fanilor exaltaţi de la Estadio Monumental, care i-au scandat numele după ce a deschis scorul în minutul 19.
Câştigătorul Cupei Mondiale din 2022 a marcat de trei ori (19, 84, 86) şi a oferit două pase de gol pentru Lautaro Martinez (43) şi Julian Alvarez (45+3), în faţa echipei boliviene puţin periculoasă.
Jucătorul în vârstă de 37 de ani este al doilea pe lista marcatorilor din carieră, după portughezul Cristiano Ronaldo (133).
Fostul jucător al Barcelonei, care joacă acum la Inter Miami, a ajuns acum la un total de 112 goluri internaţionale.
Selecţionata argentiniană rămâne pe primul loc (22 de puncte) în preliminariile regionale pentru Cupa Mondială din 2026 - organizată de Statele Unite, Canada şi Mexic - după 10 meciuri, cu trei puncte avans faţă de Columbia, ocupanta locului doi, care a învins Chile cu 4-0.
Uruguay şi Brazilia au câte 16 puncte, uruguayenii fiind pe locul al treilea la diferenţă de goluri.