Mesajul emisarului SUA către Crin Antonescu

Philip H. Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, a fost primit luni, la Cotroceni, de către preşedintele interimar Crin Antonescu. Emisarul american i-a spus acestuia că Washingtonul este preocupat de evoluţiile politice din România.
Preşedintele interimar Crin Antonescu. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
13.08.2012


Philip H. Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, a fost primit luni, la Cotroceni, de către preşedintele interimar Crin Antonescu. Emisarul american i-a spus acestuia că Washingtonul este preocupat de evoluţiile politice din România.

La debutul întâlnirii, Antonescu şi Gordon au dat mâna, apoi cei doi au discutat în limba engleză.

Oficialul american i-a transmis preşedintelui interimar că SUA sunt preocupate de evoluţiile politice din România, în condiţiile în care privesc România ca pe un prieten şi partener.

Totodată, oficialul american a precizat că urmează să facă o declaraţie de presă în care să-şi exprime punctele de vedere rezultate după întâlnirile cu oficialii români, însă nu a spus unde şi când vor avea loc această conferinţă de presă.

La discuţiile de la Cotroceni au participat şi miniştrii Corneliu Dobriţoiu şi Titus Corlăţean.

Anterior, tot luni, Philip Gordon avusese o întâlnire şi cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, la sediul de campanie al acestuia, iar discuţia a durat aproximativ o oră.

Totodată, premierul Victor Ponta se va întâlni la ora 17.00 cu emisarul american.

Vizita lui Philip Gordon la Bucureşti a fost anunţată sâmbătă, de către Departamentul de Stat al SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor