Merz se întâlneşte cu premierul Finlandei înaintea Summitului European pentru Arctica

Cancelarul german Friedrich Merz a sosit duminică în Finlanda pentru Summitul Arctic, prima sa deplasare în străinătate de la pauza de vară şi la doar o săptămână după ce alegerile regionale au adus rezultate dezastruoase pentru partidul său.
Merz s-a întâlnit cu premierul finlandez Petteri Orpo înaintea summitului, care se va concentra pe probleme de securitate. Ulterior, era programată o cină la care urmau să participe şefii de stat şi de guvern prezenţi la reuniune, potrivit dpa.
Reuniunea de două zile are loc la Rovaniemi, capitala Laponiei finlandeze, cunoscută de turişti drept “casa oficială” a lui Moş Crăciun şi un loc de unde poate fi admirată Aurora Boreală.
Eşecul electoral al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul conservator al lui Merz, în Saxonia-Anhalt a crescut din nou semnificativ presiunea exercitată asupra sa din interiorul propriului partid.
Duminică, Markus Soder, liderul formaţiunii-soră a CDU din Bavaria, a avertizat că guvernul federal — o coaliţie formată din CDU, Uniunea Creştin-Socială (CSU) a lui Soder şi social-democraţii (SPD) — s-ar putea prăbuşi.
Viitorul politic al lui Merz este, de asemenea, pus în joc la alegerile regionale din Mecklenburg-Pomerania de Vest şi Berlin, programate pentru 20 septembrie.
Cu toate acestea, participarea la Summitul Arctic este importantă pentru Merz, deoarece îi oferă ocazia de a transmite partenerilor din UE şi NATO un semnal că Germania rămâne angajată faţă de această regiune, în special din perspectiva securităţii.