Meleşcanu: Evoluţiile din Siria ne fac imposibilă aflarea situaţiei lui Omar Hayssam
Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat duminică la Pro Tv că în acest moment ce se întâmplă în Siria face imposibilă soluţionarea problemei lui Omar Hayssam şi că aducerea lui în România nu e o prioritate, ci evacuarea românilor din zonă.
"În Siria e imposibilă acum o evoluţie care să conducă la o soluţionare. Pe toate informaţiile care au fost, era într-o închisoare, dar unde este acum, ce se întâmplă în actuala conjunctură, e imposibil de ştiut", a subliniat el, adăugând că în acest moment dosarul Hayssam e mai mult o temă de presă.
"Şi pentru noi, vă spun cinstit, nu e prioritate. Prioritatea numărul unu în Siria o reprezintă cei aproximativ 15.000 de cetăţeni români care trăiesc în Siria şi care împreună cu familiile lor sunt undeva pe la 45.000, tot ceea ce înseamnă posibilităţi, planuri, itinerarii de evacuare pentru cei care vor să vină sunt principala preocupare", a mai arătat şeful SIE.