Medvedev şi Obama au întreţinut discuţii la Seul despre scutul antirachetă (revista presei)

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său american Barack Obama au discutat probleme ale apărării antirachetă şi vizând conflictul din Siria în marja summitului privind securitatea nucleară care a început luni la Seul şi la care participă lideri din peste 50 de state, scrie Nezavisimaia Gazeta.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său american Barack Obama. (JEWEL SAMAD / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.03.2012

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său american Barack Obama, au discutat probleme ale apărării antirachetă şi vizând conflictul din Siria în marja summitului privind securitatea nucleară care a început luni la Seul şi la care participă lideri din peste 50 de state, scrie Nezavisimaia Gazeta.

Medvedev va mai avea convorbiri cu preşedintele Coreii de Sud, Lee Myung-Bak. În ajunul summitului, Barack Obama a vizitat zona demilitarizată ce separă cele două state coreene, notează publicaţia. Consilierul preşedintelui rus Serghei Prihodko a afirmat că tema principală a reuniunii de la Seul este securitatea nucleară.

Rusia şi SUA mai au timp să ajungă la o înţelegere în privinţa scutului antirachetă, i-a comunicat Medvedev lui Obama, menţionează oficiosul Izvestia. Liderul de la Kremlin a semnalat totuşi că atât Rusia, cât şi SUA îşi menţin poziţiile în această chestiune.

'Am discutat despre faptul că timpul nu este pierdut, cooperarea şi dezbaterea tuturor aspectelor legate de realizarea sistemului de apărare antirachetă în Europa pot fi mai active. Am convenit că acum este momentul să lucreze experţii tehnici. În orice caz, noi rămânem pe poziţiile noastre, dar dialogul pe această temă este nu doar posibil, ci şi necesar', a spus Dmitri Medvedev.

Cei doi lideri au abordat şi problema nord-coreeană. Barack Obama a afirmat că SUA şi Rusia intenţionează să transmită Coreii de Nord un semnal privind necesitatea de a se abţine de la lansarea rachetelor, care ar constitui o încălcare a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU.

Comunitatea euroatlantică de securitate s-ar putea materializa doar dacă toate statele vor participa la crearea acesteia, ţinând cont unul de interesele celuilalt, a afirmat Dmitri Medvedev, citat de Rossiiskaia Gazeta. Liderul de la Kremlin a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la conferinţa 'Comunitatea euroatlantică de securitate: mit sau realitate'. 'În opinia mea, aceasta este deocamdată un mit, care trebuie să devină realitate şi noi toţi putem participa la aceasta', a mai spus Medvedev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor