Mediul academic o nouă Inchiziţie? Cercetători pedepsiţi pentru punerea la îndoială a darwinismului [video]
Materialul video prezentat în pagina originală Epoch Times România are subtitrări în română. Apăsaţi butonul de subtitrări din dreapta jos pentru a le afişa.
Toţi mai mulţi oameni de ştiinţă care ridică semne de întrebare despre teoria Darwinistă, acuză mediul academic american de ostracizare şi război făţiş. Ei susţin că mediul academic a devenit închistat şi chiar mai dogmatic decât Biserica.
Odată cu începerea Iluminismului, la mjlocul secolului al XVII-lea în Europa, oamenii au început să se întrebe dacă ştiinţa poate găsi o raţiune asupra religiei. Înainte de Iluminism, religia nu avea nevoie de explicaţii, iar oamenii se îndreptau spre religie pentru a înţelege Universul din jurul lor şi locul lor în acesta. Începând cu Iluminismul însă, oamenii au început să explice universul din punct de vedere secular. Viziunea ştiinţifică a câştigat popularitate, iar cercetătorii au început să se uite la religie prin prisma ştiinţei.
Însă, odată cu creşterea popularităţii ştiinţei, unii dintre cercetătorii care au început să vorbească despre limitările ştiinţifice au fost cenzuraţi şi s-au confruntat cu o "reacţie emoţională" din partea colegilor, atunci când au "evadat" din dogmele gândirii convenţionale.
”Oamenii de ştiinţă se tem să nu-şi piardă slujbele... au probleme dacă dezvăluie nişte fapte foarte, foarte greu de explicat prin ştiinţă – dar reale. Nu este uşor pentru un om de ştiinţă să se descurce cu aceste fapte incredibile”, declară cercetătorul Klaus Dona.
Iată părerile a şase oameni de ştiinţă eminenţi, ale căror cariere au fost retezate în momentul în care au îndrăznit să chestioneze teoria evoluţionistă:
1. Richard von Sternberg
Richard von Sternberg era unul din editorii jurnalului Proceedings of the Biological Society of Washington. Acesta a publicat un articol scris de Stephen C. Meyer, care a mai fost examinat de alţi trei oameni de ştiinţă. În documentarul ”Concediat: Inteligenţa nu este permisă”, Sternberg amintea că în articolul pentru care a fost concediat menţiona posibilitatea Designului Inteligent.
Acesta spunea că a fost concediat pe loc atunci când şefii săi au avut ”o reacţie fizică, emoţională”.
”Eram văzut ca un terorist intelectual”, spunea Meyer.
Designul inteligent este o formă de creaţionism care presupune că ”anumite caracteristici ale Universului şi ale vieţii nu pot fi explicate decât prin existenţa unei cauze inteligente şi nu prin procese indirecte, aşa cum ar fi selecţia naturală”. Designul inteligent ar fi creat de un designer inteligent sau de Dumnezeu aşa cum este numit în religii. Avocaţii designului inteligent susţin că aceasta este o teorie ştiinţifică ce urmăreşte, în acelaşi timp, redefinirea ştiinţei pentru a accepta explicaţii supranaturale ale unor fenomene. (conform Wikipedia.org)
2. Bill Donato, Arheolog
Donato a muncit mulţi ani pentru a dovedi că Zidul Bimini, o structură localizată pe coasta Bahamasului, a fost construită de o civilizaţie preistorică, una ce datează cu mult înaintea oricărei civilizaţii considerate capabile de construcţia structurii.
”Nu-mi este frică de repercursiunile profesionale deoarece ştiu despre ce vorbesc iar ei (scepticii –n.r.), ca de obicei, nu au făcut nici un fel de investigaţii”, a transmis Donato într-un email pentru Epoch Times. Donato spune că este finanţat de oameni care au puncte de vedere comune cu ale lui şi este încrezător în descoperirile sale, încrezător că adevărul va câştiga.
”Chiar dacă reducţionismul este util, are de asemenea şi limitări decise; nu poţi să construieşti un automobil înţelegând numai un şurub”, a spus acesta.
Doctorul Greg Little, un psiholog care a fost interesat în mod deosebit de Bimini şi care a lucrat îndeaproape cu Donato, a transmis într-un mesaj din 2005: ”Nu am aşteptări că scepticii îşi vor schimba cu adevărat punctul de vedere sau că vor lua măcar în considerare variantele alternative credinţelor lor... Toate contradicţiile care survin credinţelor lor sunt probabil considerate ca o ameninţare directă pentru ei atât profesional cât şi psihologic”.
”Scepticii au invocat termeni ridiculizanţi, plini de emoţii”, a explicat Little.
”Din motive clare, arheologii populari au evitat cazul Bimini de parcă ar fi fost infectat de un virus ucigaş. Ei s-au convins citind rezumatele altora făcute în timpul primelor cercetări – şi nu prin cercetarea şi analizarea faptelor actuale - care spun că Bimini nu este nimic altceva decât o piatră de plajă naturală şi că acolo nu poate fi un port – şi prin urmare acolo nu este unul”, a adăugat psihologul.
3. Caroline Crocker, Universitatea George Mason
Crocker a menţionat designul inteligent în câteva slide-uri cu poze în timpul lecţiilor predate la universitate, conform filmului ”Concediat: Inteligenţa nu este permisă”.
Aceasta spune că a fost ”disciplinată” pentru predarea creaţionismului iar la sfârşitul semestrului a fost concediată. Practic a primit interdicţie în comunitatea academică pentru ceea ce ea denumeşte ”păcatul împotriva ştiinţei”.
4. Michael Egnor, Universitatea Stony Brook
Egnor este un cercetător neurolog din cadrul Universităţii Stony Brook care şi-a completat studiile medicale la Universitatea Columbia.
Manifestându-şi susţinerea pentru teoriile designului inteligent, el se aştepta la critici, însă ”ceea ce l-a uimit a fost răutatea şi ticăloşia manifestărilor”, spunea acesta în documentar. În orice caz, Egnor şi-a putut păstra poziţia de la Universitate.
Profesorul Robert Marks a avut un mandat la Universitatea Baylor înainte să îşi exprime credinţa în designul inteligent.
”Din punct de vedere academic, eu sunt în siguranţă, însă tinerii... ceea ce se întâmplă cu ei în acest moment în America din cauza gulagului ştiinţific este într-adevăr teribil”, a precizat Marks.
5. Klaus Dona, Cercetător, Curator de expoziţie
Klaus Dona afirmă că civilizaţiile avansate existau acum 100 de milioane de ani. Ştiinţa convenţională susţine că civilizaţia a apărut cu aproximativ 6.000 sau 7.000 de ani în urmă.
Dona a străbătut lumea pentru a cerceta artifactele care nu par că-şi găsesc un loc în istorie. Acesta a ţinut un turneu cu o colecţie de astfel de artifacte pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce spune el că sunt dovezile că înţelegerea noastră actuală a istoriei poate fi incorectă – artifacte deseori aruncate prin cămările muzeelor.
Într-un interviu cu Russel Scott în timpul ”West Coast Truth”, Dona vorbeşte despre descoperirile sale şi despre cum au fost penalizaţi cercetătorii care au avut opinii asemănătoare cu a sa.
”Aceştia se confruntă cu probleme reale în universităţi sau în comunităţile lor”, spune acesta.
Un exemplu oferit a fost acela a lui William Brown, un teoretician bioficizian ale cărui cercetări asupra legăturilor dintre ADN şi conştiinţa umană i-au adus concedierea din postul de la universitate. Acum, acesta lucrează pentru Fundaţia Proiectul Rezonanţei şi Institul pentru Fizica Unificată din Hawai.
”Oamenii de ştiinţă se tem să nu-şi piardă slujbele... au probleme dacă dezvăluie nişte fapte foarte, foarte incredibile – dar reale. Nu este uşor pentru un om de ştiinţă să se descurce cu aceste fapte incredibile”, s spus acesta.
6. Astronomul Guillermo Gonzalez, Universitatea Iowa State
Atunci când spui ”design inteligent” într-o cameră plină cu academicieni ”vor porni un război de cuvinte”, spune Gonzalez în ”Concediat: Inteligenţa nu este permisă”.
”Oamenii devin într-adevări emoţionali când vine vorba de asta”, a completat acesta.
Gonzales este sigur că dacă nu ar fi vorbit despre designul inteligent şi-ar fi păstrat poziţia. El avertizează că oamenii de ştiinţă care au viziuni controversate pe această temă ”ar trebui să rămână tăcuţi, dacă ţin la carierele lor”.