Medicina din Est şi Vest - obiective identice, principii opuse

În est se vorbeşte despre legăturile cauzale care stau la baza lucurilor din jur. Nici medicina secolului XXI nu este o excepţie în acest sens, în cazul în care progresul tehnic merge mână de mână cu apariţia unor noi boli, viruşi mutanţi şi bacterii rezistente la antibiotice.

Această interdependenţă, care poate fi uşor observată, te face sa te intrebi care sunt perspectivele de viitor a tot ce se întâmplă - natura din toate puterile încearcă să restabilească armonia distrusă în mod ireversibil de către om.

Actualitatea problemei

În ultimul timp există o tendinţă de apariţie a unor maladii noi şi de agravare a celor existente. Pe de o parte are loc - dezvoltarea ştiinţei, progrese înregistrate în cercetări şi noi descoperiri, iar pe de altă parte – apar tot mai multe probleme noi sub forma unor „boli moderne”, care sunt foarte dificil de tratat.

La prima vedere se pare că existenţa unor cercetări tot mai complete şi exacte ar trebui să ofere o imagine obiectivă a ceea ce se întâmplă, să explice şi să soluţioneze problemele cu care se confruntă omenirea. În căutarea originii bolilor, medicina occidentală a ajuns la piatra de temelie - natura genetică a lucrurilor. Studiind lumea la nivel micro, sperăm să găsim acolo raspunsurile la toate intrebarile.

În fiecare ţară, practica medicală a evoluat de-a lungul generaţiilor, iar la bazele ei au fost puse traditiile, tehnicile, metodele şi sistemele de regenerare a organismului, care pot să nu fie pe înţelesul altora. În seria acestor articole vor fi examinate aspectele legate de diagnostic, tratament si relaţia dintre pacient şi medic în medicina occidentală şi cea orientală.

Sub termenul de „medicină orientală” vor fi luate în considerare trei domenii principale de practici de vindecare: cele tibetane, chineze şi hinduse. Aceste trei direcţii sunt asemănătoare şi totodată individuale în esenţa lor. Similitudinea conceptelor fundamentale care stau la baza fiecărei dintre aceste practici ne oferă dreptul să le numim cu un singur termen – medicina orientală. Atât în medicina chineză, cea tibetană, cât şi cea hindusă, se vorbeşte despre energiile care circulă în corpul uman, precum şi tehnicile medicale care sunt îndreptate spre echilibrarea acestora.

Medicina traditionala chineză: o abordare a problemei privind sursa primară a bolii

Medicina tradiţională chineză priveşte omul prin prisma interacţiunii acestuia cu natura şi mediul înconjurător. Stilul de viaţă pe care oamenii şi-l aleg devine definitoriu pentru sănătatea lor. Va fi oare viaţa axată pe slăbiciune şi lene, sau va fi dedicată definitiv unei cultivări personale - totul este determinat de om.

În căutare sursei bolii, doctorul medicinii chineze examinează regimul alimentar, locul de trai, caracteristicile locului de muncă, vârsta şi gradul de activitate a pacientului, pentru că toate acestea influenţează în mod direct procesele din corpul uman. Acest lucru se referă mai ales la bolile care decurg foarte lent, aşa numitele boli cronice, care s-au înrădăcinat deja în corp şi sunt foarte greu de tratat. Doctorii antici chinezi afirmau că originea bolilor nu stă la suprafaţă, în mod contrariu, medicina de astăzi urmează principiul: nu există organ – nu există problemă.

În majoritatea cazurilor o persoană poate avea mai multe surse a bolilor, manifestarea cărora poate să nu coincidă. Tratarea superficială a bolilor de către medicina occidentală doar agravează rezultatul - nimic nu are loc fără consecinţe. Principiul „simptome similare” – boli similare” este greşit: la diferite persoane una şi aceeaşi boală poate să se manifeste în diferite moduri, nemaivorbind de efectul medicamentelor asupra organismului pacientului.

Să aducem un exemplu. O persoană suferă de hipertensiune arterială. Un doctor al medicinii occidentale prescrie medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale majorate şi cu asta tratamentul ia sfârşit. În rest, totul depinde de însuşi pacientul: va întelege oare că adevarata cauza a bolii este ascunsă în stilul său de viaţă şi prin schimbarea personală îşi va regăsi sănătatea sau aşa şi va continua sa ia medicamente. Un medic din medicina chineză, după câteva tehnici de diagnosticare (despre care vom vorbi mai târziu), îi va indica în mod clar pacientului asupra greşelilor în modul lui de viaţă şi îi va oferi recomandări privind dieta, somnul şi gradul de activitate.

Totuşi trebuie plătit tributul ştiinţei occidentale şi, în special, medicinii care face tot posibilul să ajungă la geneza lucrurilor. Însă foarte des se întâmplă că anumite cunoştinţe acumulate de-a lungul deceniilor sunt respinse de către oameni si considerate prejudecăţi, pe care foarte des încearcă să le schimbe, potrivit înţelegerii lor.

Însuşirea medicinii tradiţionale chineze, transmiterea cunoştinţelor

Posibil, cauza unor opinii diametral opuse în medicinile occidentală şi orientală, în special cea chineză, consta în lucrul cel mai de bază – modul în care are loc transmiterea cunoştinţelor, dacă fiecare persoană are capacitatea de practicare a medicinii. În cazul medicinii occidentale este foarte simplu: cine vrea să înveţe - vine să înveţe, indiferent de faptul dacă persoana are abilităţile necesare, actualmente tot mai des se vorbeşte despre prestigiul acestei profesii.

De fapt, în fiecare artă măreaţă, cum este de fapt medicina, nu poţi reuşi fără directa îndrumare a unui mentor. Experienţa, care poate fi transmisă într-un astfel de mod este o adevărată predare „vie”, care nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Cele mai multe dintre aceste cunoştinţe ale medicinii tradiţionale chineze au fost considerate din toate timpurile „adevărate secrete”, iar un transfer arbitrar al acestora este inacceptabil.

Măiestria vindecării in medicina chineză era transmisă de către maestru discipolului sau, dar chiar şi în acest caz, nu oricine merita să poarte numele de discipol. Mentorul îşi alegea elevul pe care îl considera cel mai capabil. Şi în acest caz „capabilitatea” nu are nimic de-a face cu ingeniozitatea, aspiraţia sau simpla curiozitate, aşa cum percep oamenii în ziua de azi. În est se vorbeşte despre natura umană, conectată cu conceptul de „De" - virtute. Un elev, cu o mare calitate înnăscută, este capabil să obţină un mare succes în măiestria medicală, de fapt, un doctor adevărat al medicinii orientale trebuie nu doar să cunoască tehnicile de vindecare, dar de asemenea, să posede abilităţi speciale – să vadă boala.

Pentru omul modern o astfel de abordare poate părea imposibila şi chiar misterioasa: cum poţi să „vizualizezi” corpul uman şi astfel să identifici sursa bolii? Aceasta însă nu este pseudoştiinţă. O astfel de viziune, cu raze X-ray, au posedat toţi medicii din China antică cum ar fi Hua Tuo, Bian Que, Lee Shichzhen, Qian Gong. Dispozitivele moderne pentru diagnosticarea bolilor par a fi prea complicate în comparaţie cu aceste lucruri. Numai unui om de înaltă morală şi virtute i se puteau deschide astfel de abilităţi, pentru că în mâini inapte, acestea pot fi periculoase.

Să ne întoarcem la medicina modernă. Aici, totul este mai simplu, însă simplitatea nu întotdeauna înseamnă alegerea unei căi corecte. Puteţi să obţineţi abilităţi şi să acumulaţi anumită experienţă în baza propriei dorinţe aleatorii. Dar neavând anumite capacităţi, cunoştinţele aplicate nu vor avea un efectul miraculos în tratarea omului de boli.

În China antică, un doctor pe parcursul întregii vieţi îşi perfecţiona abilităţile , pentru că ceea ce el putea să înveţe datorită unui mentor, reprezenta doar începutul căii lui. Cea mai supremă manifestare a înţelepciunii unui doctor reprezintă capacitatea lui de a influenţa pozitiv soarta şi sănătatea pacientului, prin corectarea tulburărilor acestuia, atât corporale cât şi spirituale.

Va continua ...