MECTS: Organizaţiile studenţeşti vor fi permanent invitate la şedinţele Comisiei de Dialog Social
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop, a anunţat marţi că într-o primă fază organizaţiile studenţeşti reprezentative vor fi permanent invitate la şedinţele Comisiei de Dialog Social şi că în intervalul imediat următor va analiza propunerea studenţilor de a înfiinţa o structură în cadrul ministerului care să aibă printre atribuţii menţinerea unui dialog structurat cu federaţiile studenţeşti.
Potrivit unui comunicat de presă al MECTS publicat pe site-ul ministerului, în cadrul unei întâlniri pe care Liviu Pop a avut-o marţi cu Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR) au fost purtate discuţii care au vizat stabilirea unei formule concrete şi coerente de consultare a federaţiilor studenţeşti în procesul de elaborare a actelor normative sau a politicilor sociale cu incidenţă în mediul academic.
Pe lângă acest subiect, ministrul Educaţiei şi reprezentanţii studenţilor au mai atins teme precum urgentarea procedurilor de acordare a locurilor în tabere (elaborarea noii metodologii, distribuirea locurilor alocate etc.), modificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ actual prin adoptarea cât mai rapidă a unor măsuri prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, respectiv finanţarea învăţământului superior (burse, subvenţii pentru cazare, investiţii).
"În cadrul dialogului, ministrul Liviu Marian Pop şi-a exprimat toată disponibilitatea pentru soluţionarea legală, eficientă şi etapizată a chestiunilor ridicate de către studenţi, asigurându-i de toată disponibilitatea pe care o impune o relaţie instituţională corectă într-un stat de drept", se arată în comunicatul de presă.