MECMA a anulat patru licitaţii de 69 milioane lei
alte articole
Ministerul Economiei,Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţă anularea a patru licitaţii, organizate în august 2011, în valoare de 69,18 milioane lei, care, spun reprezentanţii ministerului, vizau acordarea de contracte preferenţiale pentru închiderea şi ecologizarea unor obiective miniere.
Măsura a fost luată în urma auditului general al activităţii ministerului şi a companiilor aflate în subordine, realizat de Corpul de control al ministrului, se arată într-un comunicat transmis vineri de reprezentanţii MECMA.
Cele patru licitaţii au fost desfăşurate prin Direcţia Generală Achiziţii Publice, Concesiuni şi Servicii Interne.Auditul a scos la iveală faptul că licitaţiile au fost organizate, în august 2011, cu nerespectarea prevederilor legale, astfel încât doar anumite companii să fie declarate câştigătoare.
Unul dintrecontracte viza „Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Certej-Iazurile Valea Miresului şi Valea Mealu, jud Hunedoara, câştigată de asocierea SC ECO INVEST SRL (HIDROCONSTRUCŢIA)TPSUT, cu o propunere financiară de 12.437.197 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 18 noiembrie 2011;
Un alt contract se referea la „Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Teliuc - iazurile nr. 1, 2 şi 3, jud Hunedoaraa - câştigată de asocierea SC ECO INVEST SRL & SC TPSUT Mehedinţi & SC DRUPO SRL, cu o propunere financiară de 7.086.945 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 6 decembrie 2011.
De asemenea, un alt contract viza „Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Baia Sprie - Iazul Tăuţii de Sus, jud Maramureş, câştigată de SC PETRO CONSTRUCT S.R.L., cu o propunere financiară, de 24.375.875,94 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 30 martie 2012.
Cel de-al patrulea contract viza „ Lucrări de închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Dealul Negru Inferior- Iazurile Dealu Negru şi Pârâul Cailor, jud Suceava, câştigată de asocierea SC IRIDEX GROUP CONSTRUCŢII SRL şi CARTEL BĂU, cu o propunere financiară de 11.890.383,21 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 30 martie 2012.
Potrivit MECMA, neregulile descoperite de Corpul de control, în toate cele patru cazuri, se referă la diminuarea nejustificată a capacităţii economico-financiare a ofertanţilor şi garanţiilor sau la faptul că firma câştigatoare nu avea obiectul de activitate principal sau secundar care să reprezinte o garanţie a abilităţii de executare a lucrărilor conform cerinţelor din caietul de sarcini.
Totodată, referitor la experienţa similară, conform declaraţiei privind lista principalelor lucrări efectuate în ultimii cinci ani, nu rezultă o experienţă suficientă în domeniul închiderii(tehnologizării.
Alte nereguli se referă la faptul că oferta câştigatoare asigură garanţia lucrărilor pe parcursul unui singur an şi la acceptarea unor documente de calificare care, în condiţiile documentaţiei de atribuire, conduceau la eliminarea unor competitori.
Că urmare a rezultatelor auditului, conducerea MECMA a anulat toate cele patru licitaţii, urmând că acestea să fie reluate, "cu respectarea legile aflate în vigoare".