Bursa chineză de valori în pericol de prăbuşire, susţine mass media de stat
Încrederea investitorilor chinezi pare să fi dispărut, din ce în ce mai mulţi oameni închizându-şi conturile de investiţii, a susţinut mass media condusă de stat.
Conform celui mai recent raport publicat de China Securities Investor Protection Fund Limited, cu sediul în Beijing, conturile clienţilor la firmele de intermediere pentru titluri de valoare au văzut scurgeri de capital de 90,3 miliarde de yuani (14,1 miliarde US$) în prima săptămână a lunii iulie şi 30,3 miliarde de yuani (4,7 miliarde US$) în acea de-a doua săptămână, chiar mult decât rata lunii iunie.
În luna iunie, scurgerile totale de capital s-au ridicat la 196,7 miliarde de yuani (30,8 miliarde US$), conform unui post din 9 iulie al capitalvue, un furnizor de date pentru piaţa din Hong Kong, care a citat date ale China Securities Investor Protection Fund Limited.
China Economic Weekly online, care aparţine de ziarul Cotidianul Poporului, purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist Chinez, a citat aceste date în 17 iulie, spunând că o astfel de scădere este un dezastru pentru bursa de valori şi întreaga economie.
Dacă continuă acest curent al investitorilor care îşi închid conturile, bursa chineză de valori ar putea fi distrusă complet.
În raport se întreabă de ce îşi închid oamenii conturile şi dacă cineva ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru pagubele provocate de investitori.
“Bursa chineză de valori a intrat în cel mai critic moment al său. Încrederea este acum mai preţioasă decât aurul. Totuşi, numai încrederea din partea investitorilor valorează mai mult decât aurul (…)”, susţine raportul.
Judecând după declinul preţurilor la acţiuni şi scurgerile de capital, investitorii şi-au oferit deja votul de neîncredere în economia chineză.