MDRT a promovat România la expoziţia „Arabian Travel Market“ din Dubai

Epoch Times România
04.05.2012

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a promovat România ca destinaţie turistică în cadrul Expoziţiei Internaţionale „Arabian Travel Market“ din Dubai (Emiratele Arabe Unite), ediţia a 19-a, care s-a desfăşurat în perioada 30 aprilie – 3 mai.

„Arabian Travel Market“ este cea mai mare expoziţie de turism din Orientul Mijlociu.

MDRT a amenajat în cadrul târgului un stand naţional în suprafaţă de 40 de mp în cadrul căruia au fost prezenţi cu oferte cincipozanţi, operatori din turism.

Participarea la această expoziţie face parte din campania de promovare a României ca destinaţie turistică, prin intermediul brandului turistic naţional, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Regio - Programul Operaţional Regional.

Expoziţia internaţională „Arabian Travel Market“ se adresează exclusiv profesioniştilor din domeniu şi presei specializate în turism. La ediţia din acest an au participat 87 de ţări, în timp ce anul trecut au fost înregistraţi aproape 2.240 de expozanţi şi peste 22.000 de vizitatori.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a promovat România ca destinaţie turistică, de la începutul anului până în prezent, la 30 de târguri internaţionale de turism. În cadrul campaniei de promovare, pe lângă alte activităţi de marketing şi promovare, MDRT şi-a propus să participe, numai anul acesta, la cele mai importante 70 de târguri de turism din lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor