McCain se află în Siria şi se va întâlni cu rebelii

McCain a sprijinit o implicare mai mare din partea Statelor Unite în războiul în curs de desfăşurare, inclusiv înarmarea rebelilor, propunere pe care administraţia preşedintelui Barack Obama nu a sprijinit-o încă.
.
Zachary Stieber
28.05.2013

McCain este în Siria: Senatorul american John McCain este oficialul american de cel mai înalt rang care a intrat în Siria de când a început războiul civil în urmă cu mai mult de doi ani, potrivit Daily Beast.

McCain a sprijinit o implicare mai mare din partea Statelor Unite în războiul în curs de desfăşurare, inclusiv înarmarea rebelilor, propunere pe care administraţia preşedintelui Barack Obama nu a sprijinit-o încă.

McCain s-a întâlnit cu generalul Salem Idris, liderul Consiliului Suprem Militar al Armatei Siriene Libere.

"Vizita senatorului McCain în Siria este foarte importantă şi foarte utilă mai ales în acest moment", a relatat Idris pentru Daily Beast. "Avem nevoie de ajutor american pentru a efectua unele schimbări pe teren; acum suntem într-o situaţie foarte critică."

"Ceea ce vrem de la guvernul Statelor Unite este de a lua decizia de a sprijini revoluţia siriană cu arme şi muniţii, rachete anti-tanc şi arme anti-aeriene", a declarat Idris. "Desigur, ne dorim o zonă de interdicţie aeriană şi cerem lovituri strategice împotriva Hezbollah, atât în interiorul Libanului cât şi în interiorul Siriei."

Călătoria a fost organizată cu sprijinul organizaţiei non-profit Syrian Emergency Task Force. Doi lideri ai organizaţiei au participat la toate întâlnirile şi au discutat despre ele cu Daily Beast.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor